Summer School Young Academics. Școală de Vară 2018

București

De ce să îți îndrumi copilul către o școală de vară?

Chiar dacă școala s-a terminat și cel mic a intrat în vacanță, drumul cunoașterii nu se termină. Vacanța este o poartă deschisă spre aventură, spre experiențe noi, spre comunicare și prietenie.

YOUNG ACADEMICS are o abordare dinamică asupra timpului liber petrecut de copii în programul de summer school: cursuri șah, cursuri pictura, atelier handmade, toate organizate pentru dezvoltarea creativitatii copiilor.

Vă propunem un program recreativ, dinamic și diversificat ce cuprinde activități artistice, sportive, vizite, cursuri de înot, excursii, cursuri de limbi străine, cluburi de cunoaștere și activități pentru dezvoltarea abilităților de socializare și comunicare. Programul scoala de vara Young Academics este special creat pentru dezvoltarea armonioasa a copilului dumneavoastră.

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU