Hadar Chalet, Vilă de Lux Kid-Friendly la Gura Siriului

    Hadar Chalet este o cabană de lux în stil elveţian, aşezată în mijlocul unei proprietăţi de 30.000 mp şi 60 ha de pădure aflată la graniţa judeţelor Buzău, Brașov și Covasna. Locaţia este deosebită, dispune de un parc înflorit şi ingrijit, păstrăvărie proprie şi restaurant cu fresh food pentru oaspeti.

    Dacă plănuiești să ajungi la Hadar Chalet nu uita că aici e deschis doar în weekend și e necesar să faci rezervare.

    Istoria apariției cabanei este legată de perioada comunistă, în care nomenclatura venea aici pentru vânătoare. Spațiile generoase, ale cabanei şi ale domeniului în general, arată faptul că vorbim despre un loc gândit special pentru relaxare şi destindere. După Revoluție cabana a fost retrocedată după care cumpărată de proprietarii actuali, insă abordarea exclusivistă s-a păstrat, un weekend la cabană nu este deloc ieftin şi trebuie rezervat din timp.

    Hadar Chalet, Vilă de Lux Kid-Friendly la Gura Siriului
    hadarchalet.ro

    Prețurile sunt gândite pentru pachete de cazare pentru două persoane timp de 2 nopți, cu pensiune completă de vineri la cină până la micul dejun de duminică:

    • Sejur Cameră Standard: 1,150 lei
    • Sejur Cameră Premium: 1,270 lei
    • Sejur Suita: 1,510 lei
    • Sejur Apartament:1,840 lei
    • Supliment pat extra: 120 lei
    • Supliment mic dejun copil 3-10 ani: 35 lei
    • Supliment mic dejun adult: 70 lei
    Hadar Chalet, Vilă de Lux Kid-Friendly la Gura Siriului
    hadarchalet.ro

    Ce poți face cu copilul la Hadar Chalet

    Familiile sunt binevenite la Hadar Chalet, vor găsi tot ce este necesar petrecerii timpului liber pentru un weekend. Iată ce facilităţi stau la dispoziţie pentru copii şi adulţi dornici de activităţi şi mişcare:

    • Teren de tenis
    • Masă de ping-pong
    • Masă de biliard
    • Piscină de vară
    • Sală de jocuri de societate (cărți, table, șah, scrabble, rummy, monopoly) şi Wii (Sports, Karaoke, Dansuri)
    • Loc de joacă pentru copii cu leagăne, tobogan şi groapă cu nisip
    • Colecție de peste 150 de filme de animaţie, filme în română, engleză și franceză
    • Colecție de cărți pe diferite teme și materiale turistice
    • DVD Player în sală de meșe și în sufrageria cu șemineu
    Hadar Chalet, Vilă de Lux Kid-Friendly la Gura Siriului
    hadarchalet.ro

    Pentru a practica sporturi poți închiria palete, rachete și mingii pentru tenis, badminton, volei, baschet, fotbal.

    Locația este potrivită pentru plimbări pe munte și hiking. Poţi beneficia de serviciile lui Sebastian, ghid montan autorizat care te poate ajuta să explorezi împrejurimile şi alături de care cei mici pot învăţa din tainele locurilor, plantelor şi animalelor din zona Valea Buzăului.

    Întrucât rețelele de telefonie mobilă nu au acoperire, un sejur la Hadar Chalet te poate ajuta să te rupi de grijile orașului și să-ți încarci bateriile. Gazdele pun însă la dispoziție un telefon fix pentru urgenţe. Dacă conectarea la rețelele sociale este importantă pentru tine trebuie să știi că locația dispune de conexiune internet Wi-Fi în zonele comune.

    Hadar Chalet, Vilă de Lux Kid-Friendly la Gura Siriului
    hadarchalet.ro

    Hadar Chalet a câştigat la premiile TOP HOTEL 2015 premiul Pensiunea Design a Anului.

    Daca ajungi in zonă vezi ce îţi recomandă gaşca plimbăreţelor să nu ratezi în judeţul Buzău.

    Contact Hadar Chalet

    Cum ajungi la Hadar Chalet

    hadar-chalet-vila-de-lux-kid-friendly-la-gura-siriului-1 hadar-chalet-vila-de-lux-kid-friendly-la-gura-siriului-2 hadar-chalet-vila-de-lux-kid-friendly-la-gura-siriului-3 hadar-chalet-vila-de-lux-kid-friendly-la-gura-siriului-4 hadar-chalet-vila-de-lux-kid-friendly-la-gura-siriului-fb
    DISTRIBUIE
    Salut! Sunt tatăl unei fetiţe de 7 ani care mă motivează zi de zi să fiu mai bun decât am fost, mai bun cu mine şi cu ceilalţi. Mă pasionează grafica, posibilităţile infinite ale internetului şi muzica electronică. Mă preocupă modul în care putem îmbunătăţi traiul în comun în societate. Îmi doresc ca fiecare dintre noi să-şi propună să construim împreună o lume cu multe oportunităţi pentru noi şi copiii noştri.

    EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

    NICIUN COMENTARIU

    ADAUGĂ COMENTARIU