Ferma de sub Penteleu. Excursie Într-un Colţ de Rai la Gura Milii, Buzău

    Ferma de sub Penteleu te aşteaptă în familie, cu cazare la fermă în inima Munților Buzăului şi hrană curată din bucătăria proprie. Un colţ de rai care îmbină confortul cu tradiţia.

    La Ferma de sub Penteleu eşti îndemnat să intri în țarcurile animalelor pentru a le mângâia, să aduni ouă şi să hrăneşti iezi, să culegi fructe din pomi. Te aşteaptă camere dichisite decorate cu mobilier și obiecte colecționate din podul bunicilor și de la localnicii din satele din împrejurimi.

    Ferma este situată la poalele Penteleului şi de aceea dacă vremea o permite poţi porni în drumeții şi te poţi bucura de priveliști și aerul curat de munte.

    Am petrecut un weekend la Ferma de sub Penteleu şi de atunci mă gandesc la locaţie ca la un adevarat rai pe pamânt. Rar mi se întâmplă să stau un weekend undeva şi să nu îmi doresc să plec măcar într-o mică drumeţie, să simt că acolo am tot ce imi trebuie. Locul e pur şi simplu magic şi în acelaşi timp cât se poate de funcţional, nu te aştepta la o curte ci la un adevărat domeniu care se autosusţine şi ajută comunitatea locală cu locuri de muncă şi resurse. Te simţi in mijlocul naturii şi în acelaşi timp te poţi retrage oricând în confortul unei case cu utilităţi moderne, mobilată şi decorată cu gust.
    Excursii de Weekend În Familie la Sub 200 km de Bucureşti locul Excursii de Weekend În Familie la Sub 200 km de Bucureşti cazare Excursii de Weekend În Familie la Sub 200 km de Bucureşti copii Ferma de sub Penteleu

    Aflată pe malul unui pârâu, gazdele au populat ferma cu tot soiul de animale care fac deliciul celor mici: capre, oi, vaci, iepuri, gâște, rațe și găini. La Ferma de sub Penteleu copiii înţeleg bucuria timpului petrecut printre animale, pe care le pot hrăni şi le pot ţine în brațe.


    Plănuiţi o vacanţă sau o scurtă excursie în familie? Rezervă un loc de cazare prin Booking.com:

    Booking.com


    Excursii de Weekend În Familie la Sub 200 km de Bucureşti cazare Excursii de Weekend În Familie la Sub 200 km de Bucureşti copii Ferma de sub Penteleu

    Aici te poți bucura de preparate tradiționale, fără urmă de chimie, produse ale locului pe care le poţi cumpăra pentru acasă chiar de la micul magazin al fermei. Cazarea este clar peste aşteptări şi în plus vei găsi la îndemână multe cărți, filme vechi și viniluri, locuri de joacă și spații de relaxare. Indiferent de vreme, La Ferma de sub Penteleu te poți răsfața în fața șemineului, poți degusta vinuri sau poți alege să petreci în camera cu jocuri. 

    Excursii de Weekend În Familie la Sub 200 km de Bucureşti copii Ferma de sub Penteleu

    Gazdele vă pot primi şi doar pentru un tur al fermei, adulţii fie servesc pranzul (60 lei), fie achiziţionează produse de la fermă în valoare de 60 lei. Copiii au gratuitate!

    În funcţie de sezon vei putea să profiţi de oferte pentru a petrece sărbători la fermă şi în plus vei avea ocazia să susţii o comunitate aşa cum se cuvine să avem mai multe la ţară, locul din care ne provine hrana sănătoasă de care noi orăşenii avem atât de mare nevoie!

    Vizitează site-ul fermei, vezi galeriile de poze şi vei înţelege că o excursie de weekend până la Ferma de sub Penteleu este poate cea mai bună sugestie de ieşire pe care ai primit-o anul ăsta!

    ferma-de-sub-penteleu-excursii-de-weekend-in-familie-200-km-bucuresti-fb
    DISTRIBUIE
    Salut! Sunt tatăl unei fetiţe de 7 ani care mă motivează zi de zi să fiu mai bun decât am fost, mai bun cu mine şi cu ceilalţi. Mă pasionează grafica, posibilităţile infinite ale internetului şi muzica electronică. Mă preocupă modul în care putem îmbunătăţi traiul în comun în societate. Îmi doresc ca fiecare dintre noi să-şi propună să construim împreună o lume cu multe oportunităţi pentru noi şi copiii noştri.

    EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

    NICIUN COMENTARIU

    ADAUGĂ COMENTARIU