Cele Mai Citite Articole pe Blogurile de Parenting din România in 2018

CE ESTE DE FĂCUT CÂND BEBE ARE GAZE?

de DANIEL OSMANOVICI @ DANIELOSMANOVICI.RO 

Articole pe Blogurile de Parenting Romania 2018 daniel osmanovici

Românii sunt recunoscuți pentru cât mănâncă, iar când mama alăptează, atunci trebuie să fie atentă …pentru că ce mănîncă trece prin lapte către bebe, iar asta înseamnă sau poate însemna dureri de burtă sau gaze.
Uite așa bebe are gaze, e balonat.

Cum poţi să îl ajuţi pe bebe …mai ales că îl vezi cum se chinuie …iar dacă nu se chinuie îţi vine să îl ajuţi pentru că de cele mai multe ori miroase mai ceva ca la un adult :))

De cele mai multe ori îl ajuți pe bebe prim metoda clasică, adică îl bați ușor pe spate în timp ce îl ții pe umăr şi el regurgitează (un mod pretenţios şi cult de a spune că rîgie). Totuşi cel mai bine pentru el este odată cu vîrsta. De obicei, am descoperit că, după luna a doua, sau de când începe să își țină capul îl poți pune pe burtică. E o poziţie care îl cam enervează pentru că trebuie să muncească să îşi ţină capul sus şi asta e greu, dar tot efortul ăsta îl face să se încordeze şi asta înseamnă că ajunge să elimine gazele.

CITEŞTE ARTICOLUL

de RUXANDRA LUCA @ RUXANDRALUCA.RO 

Articole pe Blogurile de Parenting Romania 2018 ruxandra luca

Stiu oameni care au hotarat sa aduca pe lume un copil fix cand relatia lor scartia mai rau, in speranta ca o vor salva. Nu au reusit. Iar cand totul s-a destramat, dincolo de impartit masina si casa, au inceput sa traga care incotro si de un pui de om nevinovat.

Viata reala n-are treaba cu filmele pline de mame Zen, care isi intampina seara barbatii euforice si cu chef de toate cele. Numai ce vezi saruturi pasionale, o cina linistita urmata de sex in slow motion si somn de voie pana dimineata. Timp in care, nu stiu, zanele au grija de bebelus sau asa e copilul, doarme si rade, nu mananca, nu plange. Si-apoi zici ca faci si tu ca in filme, numai ca te loveste realitatea direct in moalele capului.

Am filmat la un moment dat un material pe tema asta cu psihologul Constantin Cornea, pentru rubrica mea de la Antena 1. Si a explicat omul foarte clar cum sarcina nu face decat sa dezvolte vulnerabilitatile cuplului. Foarte rar o sarcina vine sa uneasca un cuplu. Pentru ca loveste in viata sociala, sexuala, sentimentala, loveste in bugetul familiei, in cariera celor doi. Si aceste lucruri ar trebui pregatite.

CITEŞTE ARTICOLUL

Citeşte şi: Miniatur Wonderland. Incredibila Lume Miniaturală din Hamburg

CELE MAI UTILIZATE MEDICAMENTE HOMEOPATE

de ANA MARIA MITRUȘ @ MESERIADEPARINTE.RO

Articole pe Blogurile de Parenting Romania 2018 meseria de parinte

De fiecare data cand vine vorba despre homeopatie sunt intrebata “Bine, bine, dar concret, ce medicamente iei pentru diferite afectiuni?”.

Pentru ca oricat ai citi despre homeopatie, oricat ai incerca sa intelegi cum functioneaza, pana la urma tot partea practica e cea mai importanta. Ce iau daca ma doare capul? Sau daca mi-am sucit glezna? Dar daca m-a intepat o albina? Exista remedii pentru emotie? Dar pentru frica de vorbit in public? Pentru introvertiti ai vreo sugestie?

Asa-i ca v-am atras atentia? Chiar daca putem sa acceptam ca exista medicamente homeopate pentru afectiuni fizice, unde ne tratam de obicei cu alopate, pare greu de crezut ca homeopatia ne poate ajuta si atunci cand vorbim despre simptome pe care nici nu le putem descrie.

CITEŞTE ARTICOLUL

TABERELE PENTRU COPII NU TIN LOC DE BABYSITTER! LASATI-I SA MEARGA IN TABARA PENTRU EI, PENTRU INCREDEREA IN EI INSISI!

de IULIANA ROCA @ IULIANAROCA.RO

Articole pe Blogurile de Parenting Romania 2018 iuliana roca

“Taberele tematice pentru copii sunt o solutie pentru parintii care nu au cu cine lasa copiii in vacanta si nu vor sa ii trimita la bunici”. Asa zicea azi, la stiri, la tv. Perspectiva mi se pare total eronata.

Taberele pentru copii nu tin loc de babysitter. Taberele pentru copii au alt scop si cu totul alte beneficii, mult mai importante pentru dezvoltarea copiilor, decat sa aiba cine sa-i supravegheze in lipsa parintilor.

Sa nu uitam ca pentru multi parinti, o tabara presupune un anumit efort financiar. Si ma indoiesc ca acesti parinti isi asuma efortul respectiv doar pentru ca nu au cu cine-si lasa copiii in perioada vacantei, chiar daca este adevarat ca ca exista si aceasta problema pentru multi parinti care lucreaza zi lumina si nu-si permit un concediu de trei luni.

CITEŞTE ARTICOLUL

M-AI ALES PE MINE…

de TILY NICULAE @ TILYNICULAE.RO

Articole pe Blogurile de Parenting Romania 2018 tily niculae

Nu mi-am găsit timp și energie să scriu de ceva vreme. Am fost down. Se întâmplă. Ca-n viață…

Astăzi am simțit nevoia să mă bucur de razele soarelui, dar mai ales să mă bucur de timpul petrecut cu mine. TIMP DE CALITATE.

M-am plimbat, mi-am făcut programare la mani&pedi, mi-am cumpărat înghețata preferată cu cireșe de la Emilia. M-am dus la mama să o îmbrățișez și să-i spun cât o iubesc. Vreau să știe, să audă, să simtă. Atât cât mai avem privilegiul să ne spunem lucrurile acestea.

Știu… poate o să zici, câtă treabă ai avut?! Dar vezi tu, aici este cheia fericirii. Că învăț să pun totul pe pauză și să respir.

Nu depinde lumea de mine. Nu fac operații pe creier. Deci? #timeout

În timp ce îți scriu mă uit la Sofisticata. Doarme. Și doarme așa de frumos…

Am simțit nevoia să îți povestesc. Să spun cât de minunat este pentru mine când în fiecare an de 8 martie nu mai sunt fata lui mama, ci sunt mama SOFISTICATEI. Sunt femeie. Mă încântă dar mă și panichează în același timp. Parcă ieri eram la școală și așteptam cu nerăbdare să-i ofer felicitarea mamei mele.

7 martie 2018

În drum spre școală, dis de dimineață

CITEŞTE ARTICOLUL

7 DILEME LEGATE DE SCOALA ROMÂNEASCA

de MARIA COMAN @ MOTHERSANDTHECITY.RO

Articole pe Blogurile de Parenting Romania 2018 MOTHERS AND THE CITY

M-am uitat zilele acestea, citind si interviurile realizate de Cristina Stanciulescu cu mai multe mame, la diverse scoli din Bucuresti. Asta si in contextul in care ma tot gandesc ce fel de scoala i s-ar potrivi in viitor Smarandei, e adevarat.

Si acum dilemele

1. Scolile de top sunt considerate cele cu cele mai mari note la admiterea la liceu. Deci la matematica si la romana. Atat. aSta e evaluarea. In rest nu prea conteaza. Si asta intr-o lume din ce in ce mai deschisa spre arta si creativitate, spre dezvoltare personala, spre inovatie, spre preocupare fata de mediu, spre cercetare. Sa duci copilul la o gimnaziala cu oarecum astfel de profil, sa zicem la Tonitza, ii retezi din start practic accesul la liceele de top, cele unde se intra cu note fabuloase la romana si matematica.

2. Exista un liceu de arte decorative, ceea ce mi se pare minunat. Liceul Dimitrie Paciurea. Pe care daca il cauti pe internet, afli ca doar 4 dintre absolventi au luat bacalaureatul. Nu poti sa indemni copilul, desi poate ii plac artele decorative, sa mearga la un liceu unde exista riscuri majore sa nu ia bacalaureatul, nu?

3. De ce au copiii in continuare nenumarate teme pentru acasa? Cum ii faci pe ei sa iubeasca scoala, daca scoala inseamna teme teme si iar teme, in general la aceleasi romana si matematica, predate intensiv spre obsesiv.

CITEŞTE ARTICOLUL

DESPRE STATUL ACASĂ CU COPIII, ACEASTĂ ETERNĂ VACANȚĂ DE RELAXARE

de ANCA @ ANCASDIARY.COM

Articole pe Blogurile de Parenting Romania 2018 anca's diary

– Ce-ți pasă? Tu te relaxezi acasă cu copilul, te joci toată ziua, ieși cu el la plimbare în parc și la cafea cu alte mămici! Eu sunt terminată, am un proiect foarte mare acum, în weekend am fost la petrecerea firmei la care am stat până la 4 dimineața. Aș fi vrut să plec mai devreme, dar erau toți șefii mari colo și nu puteam. Duminică nu am fost în stare de nimic, am zăcut în pat toată ziua. Abia spre seară am reușit să ies din casă și m-am dus la piscină și la saună să îmi mai revin. În seara asta trebuie să mă duc la o cină cu niște clienți veniți din străinătate, iar înainte trebuie să trec pe la Mall să cumpăr un cadou pentru soră-mea și poate îmi cumpăr niște pantofi noi pentru nunta la care mergem în weekend. Pur și simplu nu știu cum să mai fac față la toate astea. Ce bine de tine că stai acasă!

Era ora 11 și eu mă așezam pentru prima dată jos, cu singurul scop de a sta. În timp ce prietena mea se plângea la telefon de problemele ei, eu îmi examinam chipul în oglindă. Nu arătam prea bine: tenul cam lipsit de strălucire (ca să nu spun gri de-a dreptul), cearcăne și părul răvășit după ce îl uscasem repede cu uscătorul pe viteză mare. Singurul lucru pe care îl făcusem în ziua respectivă, în afară de alăptat și schimbat bebelușul, fusese un duș de dimineață, înainte să plece soțul la birou. Un lux de 15 minute, în care am reușit să mă spăl și pe cap. Aveam și zile mai bune, uneori mă și machiam, chiar dacă ieșeam doar până în parc, dar în ziua aceea parcă nimic nu îmi ieșise cum îmi propusesem.

CITEŞTE ARTICOLUL

Suntem fericiții părinți ai unei adolescente de 13 ani, care se simte de 16 pe dinăuntru (că a făcut ea niște teste pe net) și ca atitudine față de viață, merge pe 21. Din urmă vine tare prichinduța de aproape 7 ani, care, ca orice copil mai mic, funcționează pe principiul “Dacă sor’mea poate, pot și eu”.

Cine e cu noi, mânuțele sus!

Defilăm pe acest teren minat de câțiva ani buni și în acest timp am învățat câte ceva care pare să fie experiență comună pentru mulți din părinții de copii de aceleași vârste din jurul nostru. Desigur nu toți suntem la fel, deci luați cu un pic de sare, dar iată ce am aflat în ultimii 3 ani.

Lecția nr. 1: 9 is the new 14.
Fiți pregătiți, în orice moment după aniversarea cu nr. 9. Schimbările sunt de la o zi la alta, de la o oră la alta, de la un minut la altul.

Be prepared! Accept the things you cannot change. ceea ce ne duce la lecția nr. 2
Lecția nr.2 Pick your Battles Ca să supraviețuiți adolescenței propriilor copii, trebuie să vă alegeți cu grijă bătăliile.

CITEŞTE ARTICOLUL

Vezi şi: Ruşinea la Copii. Cum Apare Starea de Jenă sau Penibil şi Ce Putem Face pentru Copii

Lista celor mai apreciate articole pe blogurile de parenting în 2018 este în curs de actualizare, te invităm să revii pentru a citi și alte recomandări de articole de top.

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU