Vindecarea Relatiei Copil-Parinte. Grup de terapie pentru adulți @ Iași

Sâmbătă 10 August 2019
Iasi

VINDECAREA RELAȚIEI COPIL – PĂRINTE
-grup de terapie pentru adulți-

Cea mai mare parte a vieții noastre din prezent, la vârsta adultă, se bazează pe modelele de a ne comporta, a gândi și a simți învățate în copilărie, în relație cu persoanele semnificative cu care ne-am creat baza de atașament. Multe dintre ele ne sunt de folos, dar sunt și tipare disfuncționale prin care reconstituim în mod inconștient în prezent realitatea familiară (și familială) din trecut și retrăim experiențe mai puțin plăcute de atunci.

În relație cu mama și apoi cu tatăl (sau alte persoane de îngrijire) fiecare dintre noi și-a format modelul de relaționare cu toți ceilalți oameni pe parcursul vieții (J. Bowlby). Cele mai importante relații pe care încercăm să le construim la vârsta adultă sunt cea de cuplu, iar mai apoi relațiile cu propriii noștri copii. Aici avem ocazia să întâlnim cele mai mari provocări, în special emoționale, ca urmare a transmiterii transgeneraționale a tiparelor de interacțiune din familie. Dacă te surprinzi făcând în relație cu ei exact acele lucruri care te-au rănit atunci când erai copil sau dacă unul din obiectivele tale ca partener sau părinte este „să nu fac niciodată ca mama/tata”, cel mai probabil există un blocaj într-un moment din trecut.

Dacă ai avut o copilărie dificilă și reușești să conștientizezi, să înțelegi și chiar să accepți că toate acele experiențe fac parte din trecutul tău și că fără ele nu ai fi devenit cel care ești astăzi, ele își pierd puterea asupra ta. Astfel, poți fi liber să creezi tipare noi, adaptate nevoilor și relațiilor tale din prezent și devii conștient de puterea ta de a te conecta în mod eficient și plăcut cu partenerul, copiii tăi și cu alte persoane din jur.

Pentru aceasta, îți propun ca pe parcursul a șapte întâlniri terapeutice de grup să parcurgem împreună următoarele teme:
– Eu și relațiile mele din prezent
– Iubirea oarbă vs iubirea sănătoasă în familia mea
– Tiparele mele emoționale
– Relația cu mama
– Relația cu tatăl
– Îmi reconstruiesc relațiile în mod conștient – încredere și autonomie
– Lărgirea perspectivei – familia mea extinsă

Vom lucra în mod experiențial folosind metode și tehnici variate: constelații familiale, meditație creatoare, mindfulness, art terapie Phronetik© (desen, pictură, colaj, modelaj în lut), eliberare emoțională și vom beneficia de conectarea, împărtășirile și sprijinul reciproc din cadrul grupului.

Vor avea loc 7 întâlniri de grup bilunare, sâmbăta între orele 10.00 – 15.00 în locația Centrului Dianthis Iași (Str. Brândușa nr. 2), începând cu data de 25 mai 2019.

Te poți înscrie la acest grup până pe data de 19 mai 2019 printr-un mesaj trimis pe adresa de mail [email protected], privat pe messenger sau la telefon 0744797250 – Magdalena Smolinschi. Cele 8 locuri disponibile se vor ocupa în ordinea înscrierii.

Înainte de inceperea ședințelor de grup vom avea o scurtă întâlnire individuală gratuită în care ne vom cunoaște mai bine și vei afla mai multe detalii despre grup.

Grupul va fi suținut de:
MAGDALENA SMOLINSCHI
-psihoterapeut sistemic individual, de cuplu și familie acreditat COPSI, psiholog
-art terapeut Phronetik©
-facilitator de Constelații familiale
-trainer

Investiția ta financiară: 150 lei/ședință/persoană (toate materialele sunt incluse)

Te așteptăm cu drag!

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 10 August 2019

Program:
De la 10:00

Orasul:
Iasi

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Iasi!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL