Veveriţele Maşa, Daşa şi Saşa. Poveste terapeutică despre capacitatea de a rezolva problemele în mod raţional

La Povestea de Duminică Seara #78 de astăzi îi însoțim pe cei mici în lumea viselor cu “Veveriţele Maşa, Daşa şi Saşa!”, o poveste terapeutică de Maria Dorina Pașca, care vorbește simplu și direct despre capacitatea copilului de a rezolva problemele în mod raţional.

Cuvintele mai complicate pentru cei mici care îşi dezvoltă vocabularul sunt subliniate (ex: degerături) şi poţi vedea definiţia lor din DEX dacă apeşi pe ele (pe mobil) sau treci cu mouse-ul peste ele (pe desktop).

ζ ♠ ζ

VEVERIȚELE MAȘA, DAȘA ȘI SAȘA

de Maria Dorina Pașca

Veveriţele Maşa, Daşa şi Saşa, trăiau odinioară în Marile Păduri, împărţind o locuinţă într-un copac bătrân şi trainic. În fiecare toamnă, cozile lor deveneau tot mai stufoase şi blăniţele lor tot mai dese:atunci ştiau că a sosit momentul să pornească ţopăind prin Marile Păduri, în căutarea de alune pe care să le mănânce în timpul iernii celei grele. Cum nu era destul loc în căsuţa lor ca să încapă toate proviziile pe care le adunau, ascundeau mare parte din alune într-o scorbură de copac de pe partea cealaltă a pajiştii. Scorbura părea pustie şi nelocuită, aşa că era un depozit excelent pentru proviziile adunate.

Într-o zi friguroasă de iarnă, Maşa ,Daşa şi Saşa se treziră flămânde, cu lumina soarelui palidă ca o lămâie pătrunzând în cămăruţa lor. Se dezmeticiră bine, căscară şi se strecurară din căminul lor cald în frigul necruţător al dimineţii. ”Mi-e atât de foame, încât cred că aş fi în stare să mănânc un copac întreg plin de alune”, spuse Maşa, plescăind demonstrativ.

”Mie mi-e atat de foame, încât aş mânca un cal” spuse şi Daşa, ţopăind de ici colo. ”Nu vorbi prostii: Veveriţele nu au mâncat niciodată un cal, doar suntem vegetariene”, spuse imediat Saşa. „Şi mai ales, nu vom mânca nimic dacă tot stăm aici gândindu-ne la ce am putea mânca”, continuă ea, „Hai să ne mişcăm!”.

Acestea fiind spuse, Maşa, Daşa şi Saşa porniră de-a lungul pajiştii înzăpezite înspre copacul lor cu hrană. Ajungând ele cam la jumatatea drumului, se opriră îngrijorate de o privelişte teribilă: niciodată nu le mai fusese dat să vadă aşa ceva atât de uriaş, de groaznic, de ameninţător… Îşi dădură seama că drumul le era blocat de cel mai mare perete de zăpadă pe care l-au văzut vreodată: părea că ajunge până-n cer, fără început şi cu siguranţă fără de capăt. Problema cea mare era, fireşte, că partea cealaltă a zidului le părea de neatins.

Citește și: Greierele Dor – Visător Devine Spion. Poveste de Claudia Groza Lazăr

Şi ce credeţi că au făcut ele atunci? Ce vă trece prin minte că ar fi putut face ele? O să vă dau un indiciu: au avut fiecare o reacţie diferită şi, prin urmare, fiecare a făcut altceva.

Maşa era deja furioasă. Se gândea: „Nu suport să văd zidul ăsta de zăpadă în faţa ochilor! Nu ar trebui să se afle aici, nici n-a fost aici înainte. Nu suport să nu obţin ceea ce doresc. TREBUIE să ajung la alunele acelea! Le merit şi ar trebui să le am. Oricine a pus zidul ăsta aici în calea mea ar trebui să fie distrus. La ce se va mai ajunge aici pe pajiştea noastră dacă fiecare face după cum îl taie capul? Nu e drept ca zidul ăsta să fi apărut aici!”. În timp ce Maşa gândea astfel, se tot învârtea în cerc până ce ameţi, apoi începu să lovească peretele cu lăbuţele şi cu capul, provocându-şi ditamai durerea de cap.

Daşa se deprima gândind: „Este groaznic şi oribil că peretele ăsta a apărut aici. E cea mai groaznică treabă care mi s-ar fi putut întâmpla! N-o să mai ajung niciodată la alunele acelea. Adică… ce spun eu, probabil că nu voi mai ajunge vreodată să mănânc. Peretele va rămâne aici pentru totdeauna, eu voi muri de foame şi totul e din vina mea. Ce prostie din partea mea să ascund alunele de partea cealaltă a pajiştii! Ar fi trebuit să-mi dau seama că aşa ceva urma să se întâmple!” Daşa era aşa de supărată pe ea însăşi, încât se aşeză în zăpadă în faţa peretelui, plângând şi smiorcăindu-se. „Nu-s bună de nimic! Chiar că nu-s bună de nimic!”.

Saşa începu să-şi spună: „Hmmm, un perete, cât de ciudat! Mi-ar plăcea să nu fie aici, pentru că mi-e foame şi aş vrea să mănânc nişte alune, dar la urma-urmei e deja aici şi nu văd de ce nu ar trebui să fie aici doar pentru că mie nu-mi place. E un ghinon şi nu-mi convine să am peretele ăsta între mine şi alune, dar bosumflându-mă din cauza asta nu îl voi face să dispară şi cred că treburile ar putea sta şi mai prost, de fapt.”

Îți recomandăm: Păpușile Muppets. Cele mai Reușite Momente ale Serialului The Muppet Show

Astfel, Saşa decise să accepte că există peretele mai degrabă decât să se încăpăţâneze în dorinţa ei ca acesta să dispară, cum făcuse Maşa, sau să facă din prezenţa lui o catastrofă, după cum reacţionase Daşa. Ca urmare, ea nu s-a ales cu o durere de cap ca Maşa, de la lovitura dată în zid, nici cu degerături ca Daşa, din cauza şezutului în zăpadă. Era singură în stare să se gândească la ceea ce ar fi de făcut în situaţia dată.

Câte soluţii ai putea să găseşti pentru această problemă?

1. Să aştepţi până ce soarele va topi zăpada.
2. Să sapi o groapă pe sub perete.
3. Să sapi o gaură prin perete.
4. Să te caţeri de cealaltă parte a peretelui.
5. Să încerci să ocoleşti peretele.
6. Să cauţi alune altundeva.
7. Să te întorci acasă să verifici dacă nu au mai rămas ceva resturi de mâncare pe acolo.
8. Să te muţi în regiuni mai însorite, fără zăpadă.
9. Să faci un foc pentru a topi peretele de zăpadă.
10. Să începi să mănânci zăpadă.
11. Să adormi la loc, ca să vezi dacă nu cumva totul e doar un vis.
12. Să chemi alte veveriţe ca să te ajute să sapi o gaură în perete.

Atunci Saşa le vorbi Maşei şi Daşei: „Continuând în felul asta, nu vom face decât să înrăutăţim situaţia! Nu vedeţi că furia sau supărarea vă împiedică să găsiţi o soluţie la problemă?! Terminaţi şi ajutaţi-mă la săpat!”.

Aşadar, Maşa nu a mai lovit peretele, Daşa s-a oprit din plâns şi cu toate au început să sape în zidul de zăpadă. În timp ce săpau, chiţcăiau un cântec de lucru de-al veveriţelor şi aproape că începea să le facă plăcere munca aceasta. Maşa uită de furia ei, Daşa uită de supărare şi Saşa rămase cu mintea trează şi gata de a găsi soluţia cea mai potrivită. Nu peste mult timp erau deja de cealaltă parte a peretelui, îmbulzindu-se spre copacul unde ascunseseră alunele.

Citește și: Oglinda Fermecată. Poveste Terapeutică de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea

„Poate că totuşi nu vom muri de foame astăzi” spuse Daşa. „Da, dar sper să învăţaţi o lecţie din întâmplarea asta” zise la rândul ei Saşa. „Pentru veveriţe furioase sau care se supără, nici alune nu se scutură! Aşa că dacă vreţi de mâncare, staţi calme şi fiţi raţionale!”.

Sfârșit
 
ζ ♠ ζ

În fiecare duminică după-amiaza trimitem către abonaţii noştri Povestea de Duminică Seara, recomandarea noastră de poveste pentru momentele când cei mici intră în lumea viselor. Dacă vrei să fii primul care primește povestea direct în căsuța de email abonează-te acum la newsletter

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU