Teatru și ateliere pe teme istorice în Parcul Crângași. Stagiunea estivală 2018 a Teatrului Ion Creangă

Teatrul Ion Creangă continuă stagiunea estivală în parcurile din București. Scena ambulantă a Teatrului poposește timp de două zile, pe 21 și 22 iulie, în Parcul Crângași din Sectorul 6 al Capitalei, unde cei mici, însoțiți de părinți și bunici, se vor putea bucura de o nouă sesiune de teatru și ateliere pe teme istorice.

Programul, lansat cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, aduce în atenția publicului spectacolul „România dodoloață”, în regia lui Radu Gabriel, o producție care îmbină adevărul și legenda, vorbindu-le copiilor despre democrație și despre lupta pentru valorile naționale. Iar lecțiile de istorie pot fi nu doar educative, ci și distractive, atunci când sunt spuse de artiști pe scena unui teatru.

Spectacolul beneficiază de trei reprezentații susținute în regim gratuit în parc, după cum urmează: sâmbătă, 21 iulie, de la orele 11:00 și 18:00, și duminică, 22 iulie, de la ora 11:00. După vizionarea spectacolului, copiii sunt invitați să ia parte parte la atelierele realizate de Teatrul Ion Creangă în colaborare cu istorici și traineri de la Fundația Calea Victoriei – Atelierul practic „Steagul României” și Atelierul teoretic „Cartierul meu, orașul meu, țara mea”.

PROGRAM

Sâmbătă, 21 iulie
11:00 – 11:30, Spectacolul „România dodoloață”
11:30 – 13:00, Atelierul „Steagul României” și Atelierul „Cartierul meu, orașul meu, țara mea”
18:00 – 18:30, Spectacolul „România dodoloață”
18:30 – 20:00, Atelierul „Steagul României” și Atelierul „Cartierul meu, orașul meu, țara mea”

Duminică, 22 iulie
11:00 – 11:30 Spectacolul „România dodoloață”
11:30 – 13:00 Atelierul „Steagul României”și Atelierul „Cartierul meu, orașul meu, țara mea”

Detalii Eveniment

Perioada:
21-22 Iulie 2018

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL