Spectacol muzical pentru copii. Cantec pentru Tisha

11:00 - 12:00
Duminică 19 Februarie 2017
București

Spectacolul muzical pentru copii Cantec pentru Tisha este primul musical pentru copii realizat impreuna cu spectatorii.

“Cântec pentru Tisha” înseamnă performanță actoricească, un scenariu unic inedit, muzică originală, adaptată genului de muzică de calitate pentru cei mici. Este un spectacol dedicat atât pentru copii peste 4 ani cât și pentru părinții care, prin interacțiune și jocuri noi, reușește să aducă în prim plan strânsa relatie dintre copii și părinți, importanța și nevoia de a petrece cât mai mult timp cu copilul tău.

În fiecare zi, la anumite ore, Tisha se întâlnește pe Skype cu părinții. În restul timpului, cei care îi sunt alături sunt jucăriile: un urs haios, păpuşile Rază de soare și Gratziline și coșarul vesel. Aceste jucării îi propun Tishei o serie de jocuri hazlii, interactive, pline de semnificații și învățăminte, la care participă activ și spectatorii.

Pentru a completa cât mai bine piesa și a crește implicarea emoțională, au fost create special melodii potrivite poveștii interpretate, astfel că veți fi surprinși de o muzică nouă, modernă și adecvată noii generații, precum este și povestea Tishei.

In plus avem o surpriza pentru voi: la fiecare spectacol avem tombola si fiecare copil poate castiga premii pe loc sau sa participe la marele premiu, o petrecere ogranizata de echipa MiniArtShow by Ioana Ginghina.

CÂNTEC PENTRU TISHA

  • Textul și versurile: Andreea Gaica
  • Compoziție muzicală originală: Eduard Petru Jighirgiu
  • Costume și decor: Flavia Varga
  • Regie și coregrafie: Felicia Dalu
  • Cu: Ioana Ginghină, Andreea Gaica, Emilian Mârnea, Ilona Brezoianu, Elena
  • Dumitrescu, Andra Mirescu, Răzvan Rotaru, Rareș Florin Stoica
  • Distribuție:

    • Tisha: Elena Dumitrescu/Alexandra Mirescu
    • Gratziline: Ioana Ginghină/Andreea Gaica
    • Rază de Culoare: Ilona Brezoianu
    • Coșarul: Emilian Mârnea/Răzvan Rotaru
    • Ursul: Rareș Florin Stoica/Răzvan Rotaru
  • Producător: MiniArtShow by Ioana Ginghină

Detalii spectacol muzical pentru copii – Cantec pentru Tisha

  • Durată: 60 min
  • Program:
    • 19 Februarie 2017 ora 11:00 la Teatrul Elisabeta
  • Mai multe informatii la telefon 0749419999
  • Preț bilet : 31,90 lei adulti si 27,50 copii

Detalii Eveniment

Data:
Duminică 19 Februarie 2017

Program:
11:00 - 12:00

Orasul:
București

Detalii Locație

Teatrul Elisabeta

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Bd. Elisabeta nr 45

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL