Săptămâna Filmului Românesc @ Constanța

18-24 Ianuarie 2019
Constanta

Suntem români nu numai o dată la 100 de ani! Vrem să păstrăm entuziasmul pentru realizările nației române cu o selecție de filme, ce prezintă cu stil și curaj realități și viziuni divergente, detalii specifice sau convingeri. Vizionare plăcută!

Unde? Cinema Cityplex Constanta, Tomis Mall, et. 4-5, str. Stefan cel Mare, nr. 36-40, Constanta

„Dacii liberi” de Monica Lăzuran Gorgan & Andrei Gorgan, 62 min., 2018
Vineri, 18 ianuarie, ora 17,00
Duminică, 20 ianuarie, ora 15,00

Sinopsis

Locuitorii unui sat dacic, un grup cu convingeri mistice, administratorul sitului UNESCO Sarmisegetuza Regia şi participanţii la Congresele de Dacologie – pe toţi îi uneşte pasiunea comună pentru daci, dar îi despart perspectivele diferite asupra unui episod istoric ce devine tot mai popular în România.

„Moromeții 2” de Stere Gulea, 109 min., 2018
Sâmbătă, 19 ianuarie, ora 12,00

Sinopsis

„Moromeții 2” continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Peste lumea pe care o cunoșteau, în care cel mai important lucru era să ai pământ pe care să-l muncești, trecuse un război. Toată ordinea vieții lor se schimbă o dată cu venirea noului regim, care propovăduiește egalitatea. Se șterg diferențele într-un mod forțat și violent, iar albul devine negru și invers. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil doar dacă te înregimentezi.

„În pronunțare” de Mihaela Popescu, 93 min., 2018
Sâmbătă, 19 ianuarie, ora 14,30

Sinopsis

O dramă suprarealistă despre un judecător de 40 de ani cu un tată suferind, o căsnicie nefericită și cazuri insignifiante de rezolvat. O pledoarie pentru cine deține puterea – Andi, partea animalică sau K, partea rațională.

„Pup-o mă!” de Camelia Popa, 90 min., 2018
Duminică, 20 ianuarie, ora 21,00

Sinopsis

Uită de flori, bomboane, cadouri scumpe sau orice efort de a cuceri persoana iubită. Dacă ți-a picat cu tronc, du-o de Ziua Lânii în comuna Răchitele și pup-o, mă! Se spune că rămâne a ta pe viață și veți duce un trai îmbelșugat și lipsit de griji. Asta este premisa unei comedii de situație în care urmărim trei ciobani deja trecuți de vârsta însurătorii, dar care în niciun an de Ziua Lânii n-au avut prilejul să coboare de la stână în sat, să pupe și ei o mândră. Ținuți din scurt de un baci obsedat de avere, ei își petrec această zi cu oile și câinele Bobiță. Când iși pierd orice urmă de speranță, două „zâne” de la capitală își proptesc mașina în gardul stânii lor. Nu trebuie decât să le pupe, dar e complicat… Apare și-un strigoi, apare și-o pușcă, dispare o mașină… Complicat, dar băieții sunt hotărâți.

„Alice T” de Radu Muntean, 105 min., 2018
Sâmbătă, 19 ianuarie, ora 21,00

Sinopsis

Alice Tarpan are, la cei aproape 17 ani ai săi, o adolescență complicată. Nu e vorba doar de problemele de la școală sau că nu e sigură cu cine a rămas gravidă, dar mai ales de faptul că mama ei adoptivă a aflat de toate astea. Premiu pentru Cea mai bună actriță pentru Andra Guti acordat în cadrul Festivalului de Film de la Locarno.

„Un om la locul lui” de Hadrian Marcu, 93 min., 2018
Sâmbătă, 19 ianuarie, ora 16,30

Sinopsis

Petru, de 38 de ani, este inginer de foraj într-o companie multinațională și se pregătește să se căsătorească cu iubita sa care e însărcinată. Viața sa aparent liniștită este complet bulversată atunci când o colegă cu care Petru are o relație adulteră suferă un accident grav de muncă. Petru nu reușește să se împace cu gândul că noua sa viață abia începe în timp ce a ei pare a se fi sfârșit. Având în vedere că situația este în mod obiectiv iremediabilă, Petru își asumă riscul de a căuta un echilibru imposibil între cele două femei. Film selecționat în cadrul Festivalului de Film de la San Sebastian.

„Moon Hotel Kabul” de Anca Damian, 90 min., 2018
Duminică, 20 ianuarie, ora 16,30

Sinopsis

Un cinic jurnalist de investigație combină abil adevărul cu ficțiunea în reportajele sale. Apoi vine o zi când ceva similar se întâmplă în propria lui viață. Filmul pune întrebări despre adevăr, dragoste și prețul pe care decidem să-l plătim pentru ele. Premiu pentru Cea mai bună regie în Festivalul de Internațional de Film de la Varșovia.

„Dragoste 1. Câine” de Florin Șerban, 103 min., 2018
Vineri, 18 ianuarie, ora 21,00
Duminică, 20 ianuarie, ora 12,30

Sinopsis

Transilvania, undeva în munți. Într-o dimineață, Simion găsește în pădure o femeie bătută. La început, încearcă să afle cine a bătut-o. Apoi, încearcă să o iubească. Cu violență, cu disperare, cu mânie. „Dragoste 1. Câine” este povestea de dragoste viscerală între acest pădurar solitar și femeia abandonată în pădure. O poveste izolată în timp și spațiu, care explorează iubirea izvorâtă din frică, furie și posesivitate. Frica izvorâtă din stomac și legăturile ei cu dragostea. Frica și vulnerabilitățile unei relații care se desfășoară în sălbăticie, departe de oameni, unde Binele și Rul capătă proporții supradimensionate. Un film în care natura și izolarea invită la contemplare, profunzime a emoțiilor și dimensiuni umane contrastante. Un film despre dragoste. Partea 1 a Trilogiei „Dragoste”.

Detalii Eveniment

Perioada:
18-24 Ianuarie 2019

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Constanta!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL