La Povestea de Duminică Seara #38 de astăzi citim cea de-a cincea parte a seriei Poveştile Ewei de Mihaela Coravu, fondatoarea ”Terapiei cu povești”, un proiect care promovează terapia subtilă de explorare a subconștientului și vindecare a posibilelor fobii și convingeri negative, prin povești.
Terapia lucrează atât în mod pasiv, prin lectura poveștilor pe diverse teme generale, cât și activ, prin crearea de povești personalizate. Într-o abordare nouă în România, terapia cu povești vine cu o concepție unică prin crearea unor povești originale. Poveștile conțin tehnici de Programare Neuro Lingvistică utile pentru depășirea unor blocaje mentale, contribuind la dezvoltarea armonioasă și echilibrată între mental și emoțional, propunând modele și soluții la provocările vieții contemporane.
–
ζ ♠ ζ
–
Poveștile Ewei
Vino în lumea poveştilor fermecate, o lume în care vei face cunoştintă cu Ewa, o fetiţă de opt ani care poate comunica cu animalele.
Trăind într-un loc de o frumusețe magică, Ewa și prietenul ei Silvan, vor trece prin multe întâmplări ciudate și vor avea de învățat lucruri importante. Aventura îi însoțește mereu pe cei doi, care vor afla lucruri noi, își vor face prieteni neobișnuiți și vor avea parte de provocări care le vor testa limitele. Suspansul crește treptat până la ultimul capitol, dar aventurile nu se vor opri aici. O noua serie de povești, Poveștile lui Adam (fratele Ewei) vor apărea anul viitor, având ca eroi personaje îndrăgite din Poveștile Ewei. Nimic nu este ce pare, așa că fiți pe fază…
Citeşte partea a patra: Poveştile Ewei: Cap. 3. Strixy, purcelușul spinos. Comunică, nu te izola, exprimă-te, iubește-te. Poveste terapeutică NLP de Mihaela Coravu [+6 ani]
–
Cap 4. Bufnița și ariciul.
Schimbă ce nu-ți place.
–
Așteptându-l pe Silvan, Ewa stătea ghemuită în ascunzișul perfect din Grădina Secretă. Era locul ei preferat când dorea să fie doar cu ea însăși. Mai mult în joacă și ca o provocare pentru Silvan, curioasă fiind dacă o găsește, Ewa se târâse pe sub bolta de tufiș pitic care mergea ca un tunel până într-o mică grotă de verdeață. Razele soarelui stăbăteau cu greu desimea tufișului, lăsând să treacă o lumină difuză, blândă. Aici se cuibărise într-un culcuș de mușchi și asculta relaxată, sunetele naturii: foșnetul frunzelor, conversația păsărilor, strigătele animalelor… Undeva în apropiere se auzise un foșnet și apoi un oftat. Și iar un oftat. Curioasă, se așeză în genunchi, încercând să vadă cine oftează. Printre crengi, văzu un ghemotoc țepos care privea în sus, spre copacul lângă care se oprise. Cu hotărâre, ariciul începu să urce în copac. Ewa rămase cu gura-căscată: nu mai văzuse până acum un arici care să se cațere în copac! Auzise ea, că unele specii se cațără, dar până atunci nu mai văzuse nici un arici care să facă asta. Ariciul se opri la prima bifurcație de ramuri, se așeză pe o creangă și începu să vorbească încet, de unul singur. Credea că nu-l aude nimeni, dar nu știa cât se înșeală.
– Sunt curios dacă a observat cineva că Toby nu mai e la locul de joacă. Și dacă mă caută. Nu mă caută nimeni, oftă el. Cum să mă caute când nici nu le pasă de mine? Se distrează prea bine. Ce să fac dacă eu nu sunt așa de popular?
– Și de ce mă rog, nu ești așa popular? se auzi de undeva din vârful copacului.
Luat prin surprindere, bietul arici se dezechilibră, gata-gata să cadă. Ewa sări și ea, aproape să dea cu capul de o creangă. Cu un fâlfâit de aripi, o bufniță se așeză pe o creangă aproape de arici.
– Ce m-ai speriat! făcu ariciul.
– Și pe mine! zise în gând Ewa.
– Ho-ho-ho, am acest efect, râse bufnița. Deci tu ești Toby să înțeleg, da?
– Daaa… făcu ariciul cu neîncredere. Dar tu cine ești? De unde știi cum mă cheamă?
– Eu sunt Bubo, zise bufnița. De la tine știu cum te cheamă, nu vorbeai de unul singur mai înainte? Nu?
– Vorbeam… dar nu știam că mă aude cineva, zise Toby. Oricum, nu e frumos să tragi cu urechea și nici să sperii lumea, Bubo.
Ei, nu mai fii așa sensibil! Dacă nu vroiai să te audă nimeni, trebuia să nu vorbești. Și dacă tot ai vorbit, poate că bine ai făcut. Mai bine că te-am auzit eu, că altfel stăteai să-ți plângi de milă pe aici! zise bufnița.
Citeşte şi: 10 Motive Să Nu Dai Meiul la Păsari, Ci Să-l Mănânci Tu!
Ewa se lăsă ușor în genunchi, încercând să nu atragă atenția asupra ei. Cel mai bine era să nu deranjeze. Ar fi plecat poate, dacă ar fi putut să o facă discret, dar plecarea ei acum nu ar fi făcut decât să atragă atenția celor doi. Se așeză pe mușchi și ascultă, nu avea altceva mai bun de făcut.
– Să îmi plâng de milă, zici tu? mormăi supărat ariciul.
– Păi cum altfel să zic? Nu stăteai aici să-ți plângi de milă?
– Nu trebuie să-ți dau ție explicații, nu știi despre ce e vorba… Nu știi cum e să te ocolească toată lumea, sau mai rău, să le fii indiferent, zise Toby cu năduf.
– Serioooos?! făcu Bubo. Ți se pare că arăt ca unul care a câștigat Mister Popularitate? Las-o baltă, știu și eu cum e… Cine crezi că-și plângea de milă cu un an în urmă?
– Tu? făcu neîncrezător ariciul.
– Eu, da! Că doar nu frate-miu. El era bufnița perfectă, iubit de toată lumea, el făcea toate lucrurile ca la carte și se mai și distra. Norocosul! Mă uitam la el și nu-mi venea să cred că suntem frați! Eu eram ăla timidu’, el era ăla care vâna noaptea și cu ochii închiși. Mie îmi plăcea să zbor ziua, el zbura de când se însera până dimineața. Eu abia dacă cunoșteam câteva bufnițe, el avea un stol întreg de amici. Ce mai, eram complexat rău!
– Eu nu sunt complexat, făcu aproape jignit Toby. Sau mă rog, nu știu ce înțelegi tu prin asta, zise el cu țepii ridicați.
– Păi vroiam să am și eu succes ca frati-miu și aveam impresia că e imposibil pentru că eram prea diferiți. Și mă gândeam că nu pot fi ca el, că nu îl pot nici măcar ajunge, zise Bubo agitându-și aripile.
– Și în cele din urmă, ai reușit, vrei să spui? Ai ajuns ca fratele tău? se miră Toby.
– Ho-ho-ho, nu! Râse Bubo. Nu am ajuns ca el, am ajuns ca mine!
– Adică cum? întrebă confuz ariciul.
– Adică într-o bună zi mi-am dat seama că el e el, și eu sunt eu. Fratele meu își găsise propriul mod de a trăi așa cum dorea, iar eu urma sa-l găsesc pe-al meu. Așa cum vroiam eu . Nu trebuia să mă schimb în cineva total străin de mine, dar puteam să ”imprumut” de la alții ce credeam că mi-ar plăcea și mie.
– Și ce ai făcut? întrebă curios Toby.
– Tu ce ai fi făcut în locul meu, zise Bubo? Dacă nu ți-ai fi plâns de milă, bineînțeles…
Ariciul căzu un pic pe gânduri și spuse:
– Probabil aș fi făcut ce mă făcea fericit și nu mi-ar fi păsat de părerea celorlalți. Sau, cel puțin, așa ar fi fost cel mai bine pentru mine…
Ei, asta am și făcut, zise bufnița. Nu a fost ușor, dar nu mi-a mai păsat de ce zic ceilalți și am făcut ce îmi plăcea mie. Și știi ceva? Așa am cunoscut câteva bufnițe foaaarte interesante, adevarate înțelepte ale speciei noastre de la care am învățat lucruri importante.
– Ce obțineam dacă îmi plângeam de milă și nu făceam nimic? Îmi pierdeam timpul și energia. Trebuia să am curajul să acționez spre binele meu.
– Și așa ai ajuns să ai succes? întrebă seninToby.
– Cuvântul ăsta poate suci mințile, oftă Bubo. Succes este când faci ceea ce îți place și prin ceea ce faci, ajuți și pe ceilalți, nu numai pe tine. Atunci ajungi să fii mulțumit! Dar nu însemnă să faci doar ce vrei tu, fără să îți pese de ceilalți. Dacă vezi la tine ceva care trebuie schimbat sau îmbunătățit, fă-o! Numai așa poți să devii și mai bun. Uite, eu de exemplu, am învățat mai bine să comunic cu ceilalți. Eram praf la capitolul ăsta. Mi-am dat seama că era nevoie de lucru ăsta pentru ca eu să fiu mai bun și l-am făcut. Atunci când e nevoie de o schimbare ca să devii mai bun, trebuie să ai curaj și s-o faci.
– Dar e așa greu să te schimbi! zise Toby.
– Ia-o așa: nu te schimbi, ci te dezvolți, înveți lucruri noi care îți sunt de folos. Și păstrezi și ceea ceea ce ai bun și la care ții. Nu renunți la ce e bun în tine, stai liniștit, zise Bubo.
– Dacă s-ar putea… ar fi minunat, zise Toby.
– Se poate! Eu ce tot îmi bat ciocul aici cu tine? râse bufnița. Așa că lasă toată autocompătimirea asta acasă și apucă-te de treabă. Toate sunt în schimbare. De ce să nu fii tu schimbarea? zise Bubo și îi făcu cu ochiul.
Toby dădu din cap, gânditor și spuse:
– Știi, cred că ai dreptate, Bubo. Sper să ne mai întâlnim pe aici și să avem ce povesti. O zi buna!
– Pleci? zise Bubo întinzându-și aripile.
– Da, mi-a venit o idee și vreau să le-o zic aricilor din cartierul nostru. Să facem un concurs de cățărat în copaci. He-he, atunci să-i văd! Îi conving eu cumva să facă concursul… Salut! Ne mai vedem! zise Toby și coborî agil din copac.
Citeşte şi: Fluorul din Pasta de Dinţi pentru Copii. Argumente PRO şi CONTRA Utilizării de Fluor
Bubo îl privi cum se indepărtează și strigă: ”Succes, puștiule!”
În ascunzișul ei, Ewa aștepta nemișcată să plece și bufnița pentru a se dezmorți. Silvan trebuia să fie foarte aproape așa că trebuia să se hotărască dacă ieșea de acolo sau nu. Privi prin desiș și nu mai zări bufnița. Se ridică pe jumătate când, deasupra ei auzi vocea lui Bubo zicând:
– Ție îți place schimbarea sau te temi de ea, Ewa?
Luată prin surprindere, Ewa intră cu capul între ramuri. Bufnița nu mai așteptă răspunsul, și un fâlfâit ușor se auzi îndepărtându-se. Înciudată, Ewa își spuse: ” Hai că mi s-a dus buhu’ de când cu Alma asta!”
