Mișcarea îți face copilul mai deștept. Despre dezvoltarea copilului şi educație cu Patricia Wallner.
In educatia Montessori miscarea si intelectul sunt integrate și necesare unul celuilalt. In prezent, mișcarea și aspectele intelectuale ale educației sunt complet separate în foarte multe metode pedagogice.
În același timp, cercetările moderne ne demonstrează din ce în ce mai clar un lucru pe care la Montessori îl știm de ani de zile, și anume că aceste două aspecte sunt integrate și necesare unul celuilalt.
Există două lucruri care fac ca ființa umană să fie unică. Primul este limbajul vorbit, al doilea este poziția verticală care permite mâinilor să fie libere să lucreze.
Fiecare copil – fiecare om – este o entitate psihosomatică; creierul și corpul lucrează împreună – nu funcționează unul fără celălalt. Una dintre marile probleme ale așa numitei „educații moderne” constă în faptul că studiile/ stimularea fizice și mentale sunt adesea separate – pe de o parte le oferim copiilor educație fizică, pe de altă parte le oferim subiecte academice, intelectuale.
Iată punctul în care ideile Montessori diferă. Maria Montessori a înțeles faptul că atunci când copilul lucrează fizic, acesta integrează atât mintea, cât și corpul.
Dr. Montessori spune că mâinile reprezintă „creierul nostru exterior”. Mâinile și creierul nostru lucrează împreună într-un mod care până acum nu a fost egalat de niciun alt animal. La Montessori înțelegem importanța faptului de a „nu oferi ochiului mai mult decât oferim mâinii”.
Dacă ar trebui să alegem un singur cuvânt care să înglobeze tot ce are nevoie un copil la începutul vieții sale, acela ar fi siguranța; siguranța provenită din cunoașterea sigură a faptului că mediul răspunde nevoilor copilului, îl îndrăgește pe copil, este consecvent, iar copilul știe ce se întâmplă și simte că e un lucru bun pentru el să se afle în această lume; își dorește să se afle aici.
Montessori cunoștea faptul că un copil este perfect pentru etapa de dezvoltare în care se află. Cu alte cuvinte, nou-născutul este perfect ca nou-născut; nu reprezintă un copil de 2 ani cu deficiențe. Un copil de 2 ani nu este un copil de 5 ani înapoiat mintal. Așadar, trebuie să acceptăm faptul că fiecare copil este perfect corespunzător etapei de dezvoltare în care se află. Acceptarea și respectul față de fiecare etapă de dezvoltare îi vor oferi copilului tot ce are nevoie pentru a explora și a se dezvolta.
Când ne dăm seama cât de multe sunt etapele prin care trece copilul, în special la începutul vieții sale, realizăm necesitatea ca noi, adulții, să avem cunoștințe ample, cunoștințe despre etapele de dezvoltare și despre cum trebuie tratate fiecare în parte.
Din nou, toate acestea au legătură cu mediul. Adultul, cu ajutorul cunoștințelor sale, poate pregăti mediul astfel încât copilul să se poată dezvolta la adevăratul său potențial, în deplină siguranță și protecție. Se întâmplă atât de des să nu realizăm că împiedicăm dezvoltarea în loc să o susținem!
Un alt aspect pe care îl luăm în considerare este faptul că creierul uman este lateralizat. Anumite funcții sunt controlate de una din emisferele cerebrale, în timp ce altele sunt controlate de cealaltă emisferă. Acest aspect se aplică atât în cazul funcțiilor mentale, cât și al celor fizice.
În consecință, atunci când lateralitatea este încurajată prin libertatea de a efectua mișcări grosiere încă din copilăria timpurie, observăm de asemenea că aceasta ajută și mișcările fine, permițând mâinilor să lucreze mai bine împreună. Toate tipurile de mișcare au de câștigat, iar lateralizarea creierului devine optimă.
Pentru a ajuta procesul de lateralizare putem începe prin a observa reflexele primitive (ale bebelușului) care sunt mișcări repetitive, automate, esențiale pentru dezvoltarea controlului asupra mișcărilor capului, a tonusului muscular, a integrării senzoriale și a dezvoltării. Acestea reprezintă baza reflexelor noastre de postură corporală definitivă. Aceste reflexe primitive apar din timpul vieții intrauterine și în copilăria timpurie, apoi sunt inhibate pe măsură ce mișcarea în general își îndeplinește rolul, iar mișcările individuale sunt exersate și controlate din ce în ce mai mult.
Atunci când unui copil i se oferă ocazia de a se dezvolta liber și natural, reflexele primitive sunt integrate și vor fi dezactivate. În schimb, în cazul când reflexele primitive rămân active, pot duce la apariția multor dificultăți.
Conform spuselor educatorului Glenn Doman, pionier al educației pentru copii în domeniul perfecționării activității creierului drept și autor al cărții „How To Teach Your Baby To Be Physically Superb” („Cum să îți înveți copilul să fie superb din punct de vedere fizic”), mersul de-a bușilea este o abilitate esențială pe care toți copiii ar trebui să ajungă să o stăpânească. Doman susține faptul că mersul de-a bușilea stimulează creierul să dezvolte ceea ce se numește convergența privirii – în consecință, persoanele care au sărit peste această etapă ca bebeluși pot întâlni dificultăți extrem de mari la învățarea citirii și scrierii la vârsta copilăriei. Mai mult decât atât, copiii care au sărit peste etapa mersului de-a bușilea pot manifesta probleme de vorbire, spune Doman, din cauză că aceste două funcții sunt controlate de aceeași parte a creierului.
Pe măsură ce creierul copilului se dezvoltă pe durata primului an de viață, conexiunile cu centrii superiori ai creierului devin din ce în ce mai puternice și preiau din ce în ce mai mult controlul asupra funcțiilor reflexelor primitive. Pe durata acestui proces, tiparele inițiale de supraviețuire sunt inhibate sau controlate, pentru a permite dezvoltarea unor tipare de răspuns (reflexe posturale) mai mature în locul lor.
Reflexele posturale susțin controlul echilibrului, posturii și mișcărilor în mediul nostru guvernat de legile gravitației. Dezvoltarea reflexelor posturale este oglindintă în abilitatea din ce în ce mai pronunțată a copilului de a-și controla corpul, postura și mișcările.
Una dintre cele mai mari satisfacții ale vieții este să putem rezolva o problemă, să lucrăm cu mâinile. Materialele Montessori sunt importante pentru că sunt utilizate cu ajutorul mâinilor, oferind informații senzoriale cu mare acuratețe.
Este necesar să oferim copiilor acele activități care corespund etapei de dezvoltare în care se află la un anumit moment. Rețineți: progresul creierului intern se observă la nivelul mâinilor – este necesar ca noi să ajutăm acest progres, asigurându-ne că știm ce și când să îi oferim.
Observăm astfel că în primul an de viață o mulțime de lucruri trebuie să aibă lor, care să permită copilului cea mai bună utilizare a potențialului său, inclusiv utilizarea mâinilor. Rețineți: la această vârstă (0-6 ani), copiii învață senzorial – adică prin intermediul simțurilor lor. Mâna este cea care îi pune în contact direct cu lumea.
Copiii care au învățat deja să meargă își folosesc mâinile într-un mod diferit. Folosirea mâinilor rămâne un aspect important. Trebuie să le oferim copiilor ocazia să și le folosească. Cu ajutorul mânuțelor lor mici simțurile lor sunt stimulate iar lumea este explorată. „Lumea este captivantă, iar eu fac parte din ea!”
Ca adulți, trebuie să înțelegem importanța explorării lumii. Explorarea reprezintă o puternică tendință umană. În loc să o asigurăm, adesea noi îi închidem pe copii în tot felul de „cuști”, frustrându-i și oferindu-le doar stimularea simțului oral prin intermediul unei suzete. Pentru a învăța, copiii au nevoie să atingă și să apuce cu mâinile, să experimenteze.
Atunci când punem la dispoziția acestei grupe de vârstă posibilitatea de a avea experiențe noi, practic oferim informații în momentul când copilul este cel mai interesat, chiar impulsionat să le afle. Aceasta este o etapă de dezvoltare condusă de mintea absorbantă a copiilor, care îi ajută să se adapteze mediului în care s-au născut. Voința hormică este puternică acum, iar noi nu facem decât să o frustrăm în mod continuu, neînțelegând-o.
Folosirea mâinilor îl face pe copil mai deștept. Maria Montessori știa acest lucru. Acum știm cu toții de ce.
Articol semnat – Patricia Wallner.
Va invitam sa participati la Conferinta Montessori – Copilul ca intreg, pentru a înțelege importanța mișcării în dezvoltarea copilului de la naștere până la pubertate.
