Cursuri pentru parinti – Conferintele Alfie Kohn
Alfie Kohn este unul dintre cei mai cunoscuți și mai controversați autori ai zilelor noaste pe teme legate de creşterea copiilor și educație. A fost numit de revista Time “poate cel mai vehement critic din ţară la adresa ideilor fixe din educaţie legate de note şi teste standard”. Alfie Kohn a criticat practicile folosite în educația tradițională, cum ar fi competiția, notele, temele pentru acasă, testele standard, sistemul de pedepse și recompense, disciplina convențională. Criticile aduse de el acestor aceste practici au schimbat perspectiva întregii lumi asupra educației și a motivațiilor reale folosite de copii în procesul de învățare.
Conferința 1: 10:00 – 13:00
Şcolile pe care le merită copiii noştri.
Educaţie progresistă versus învățământ tradiţional
Conferința 2: 15:00 – 18:00
Unconditional Parenting
Importanța iubirii necondiționate în educarea copiilor
Sfaturile despre creşterea copiilor se înscriu de regulă în două categorii: ameninţări (denumite eufemistic şi “consecinţe”) şi mită (“stimulare pozitivă”). Recompensele şi pedepsele sunt două feţe ale aceleiaşi monede și nu au efect decât pe termen scurt. În loc să-i încurajeze să-şi asume răspunderea propriilor acţiuni, această abordare nu face decât să le creeze dependenţă de pedepse şi recompense.În loc să promoveze generozitatea şi compasiunea, acest sistem îi determină să se concentreze pe mulţumirea adultului.
Această conferință va arăta de ce abordarea morcov-şi-băţ nu este doar ineficientă, ci chiar contraproductivă pe termen lung.
Pentru inscrieri, apasati AICI: Inscrieri
Detalii Eveniment
Data:
Sâmbătă 16 Noiembrie 2013
Program:
10:00:00 - 10:00:00
Orasul: