Cum reducem stresul cauzat de reînceperea școlii

Acomodarea copiilor la ritmul și rigorile școlii necesită timp, iar acest proces durează, în medie, o lună. Totuși, perioada poate scădea sau crește în funcție de fiecare copil în parte. Specialiștii Intuitext în educație oferă o perspectivă inedită pentru ca adaptarea să fie cât mai lină.

În vacanța de vară, copiii se deconectează cvasi-total de viața de elevi, de aceea pregătirea pentru noul an școlar ar trebui să înceapă cu aproximativ două săptămâni înainte de primul clopoțel. Așadar, pentru a le vorbi copiilor despre școală (având ca scop determinarea unei atitudini pozitive a celor mici în raport cu această instituție), este de preferat ca acest lucru să se întâmple într-un mod cât mai plăcut.

De exemplu, prin rememorarea unor trăiri pozitive copiii primesc cu deschidere noile provocări pe care le aduce activitatea școlară viitoare și pot privi cu mai multă deschidere revenirea la cursuri.

Adaptarea copiilor la școală poate dura și 2 luni

La începutul fiecărui an școlar există o perioadă a recapitulărilor, când se reiau conținuturile-cheie, necesare în perioada de instruire următoare și care, de obicei, se încheie cu testul inițial (predictiv). Este indicat ca, în acest interval, temele din clasă și cele de acasă să fie administrate de la simplu la complex și de la puțin la mai mult, în funcție de potențialul fiecărui elev.

În plus, trebuie subliniat faptul că, îndeosebi în primii ani ai ciclului primar, capacitatea de concentrare a atenției la ore este mai scăzută la debutul anului școlar, de aceea cerințele părinților și ale cadrelor didactice vor fi adaptate nevoilor de moment ale copilului.

Comportamente-semnale care arată că un copil trece printr-o situație dificilă

  • Plânge sau protestează intens în fiecare dimineață înainte de a merge la școală, fără ca în timp să existe o diminuare a acestei stări.

  • Are coșmaruri noaptea din care se poate trezi plângând, țipând.

  • Manifestă în mod regulat un simptom fizic (greață, durere de cap sau de stomac, de exemplu) când e timpul să meargă la școală, dar se simte bine imediat ce îi este permis să stea acasă și nu există o cauză medicală.

  • Spune că îi este frică de o anumită situație de la școală sau nu o poate numi exact.

  • Se manifestă agresiv verbal sau fizic acasă și/sau la școală.

În toate aceste situații este foarte important ca părintele să solicite ajutor în a clarifica și gestiona situația din partea adulților implicați (profesorul, consilierul școlar, psihologul), în funcție de situație.

Implicarea părinților în relația copilului cu școala

Interacțiunea cu părinții este esențială pentru copil, pentru dezvoltarea sa intelectuală, afectivă sau motivațională. În egală măsură, părintele trebuie să fie un prieten al copilului, dar să reprezinte și autoritatea din viața acestuia. Deciziile din familie se iau împreună cu copilul, în diferite contexte, inclusiv în ceea ce privește activitatea școlară.

De o importanță majoră pentru rezultatele școlare ale copilului este atitudinea părintelui în raport cu școala. Este ideal ca zilnic părintele să discute cu copilul despre ce a învățat nou, ce provocări a întâlnit, ce i-a plăcut mai mult, cum a interacționat cu ceilalți copii sau ce rezultate a obținut. Interesul manifestat de părinte se va transmite și copilului, oferindu-i o motivație în plus pentru activitățile desfășurate la școală.

Totodată, specialiștii Intuitext în educație nu recomandă ca părintele să facă lecțiile împreună cu copilul, decât în situații cu totul speciale. Un sfat important este, însă, acela de a-i oferi copilului la finalizarea temelor un feedback, precum și câteva cuvinte de apreciere a efortului depus.

Intuitext (grup SOFTWIN)

Intuitext, compania specializată în educație din cadrul grupului Softwin, are în portofoliu comunități educaționale (www.didactic.ro, www.admitereliceu.ro, www.suntparinte.ro, www.olimpiade.ro, www.viitoriolimpici.ro ), dar și produsele educaționale online www.scoalaintuitext.ro (dedicat copiilor din clasele I-IV) și www.examenultau.ro (pentru copiii din clasele a VII-a și a VIII-a care își doresc să se pregătească eficient atât pentru temele zilnice la Matematică și Limba Română, cât și pentru Evaluarea Națională).

DISTRIBUIE
elefant.ro
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU