Cum a fost pentru Prima Oara la Spectacol la Opera Comica pentru copii

Am fost pentru prima oara la Spectacol la Opera Comica pentru copii si va impartasesc impresii proaspete.

Duminică 9 octombrie am fost pentru prima oară să văd cu fetița mea de 6 ani un spectacol la Opera Comică pentru Copii. Am fost tare curioasă și nerăbdătoare și chiar a meritat să ne grăbim să ieşim din casă duminică dimineața. De obicei ieșim mai greu dimineaţa în weekend, în cursul săptămânii facem la prima oră suficiente drumuri pană la grădinița care nu este chiar lângă casă.

Piesa care s-a nimerit să fie în program când m-am decis că este timpul să încercăm spectacolele de la OCC  a fost Hapciu în RE Major. Eu m-am distrat teribil, cam așa cum mă distram la spectacolele de teatru cu Horațiu Mălăele la care mergeam înainte să am copil. Fetiței mele i-a plăcut, dar ea nu s-a distrat la fel de mult căci nu prea înțelegea ce se întâmplă, cu atât mai puţin glumele de pe scenă. În programul OCC scrie că spectacolul este pentru copii de peste 7 ani, eu cred că subiectul îl face potrivit mai degrabă copiilor de peste 10 ani: intriga este despre o căsătorie aranjată, cum erau crescute domnițele la pension și relațiile încurcate dintre generali și domnișoare actrițe. Cu alte cuvinte, tema nu a fost o poveste pentru copii ci mai degrabă un subiect pentru teatru de oameni mari. 

hapciu

Dincolo de subiect, datorită interpretării copiilor le-a plăcut mult piesa, sala a fost plină de copii mai mici și mai mari decât fetița mea, mulți știau deja obiceiurile, aplaudau când era cazul, le răspundeau actorilor, așa cum fac cei care sunt obișnuiți cu anumite ritualuri.

Copiilor cred că le-au plăcut cântecele, muzica, dansurile și costumele actorilor. Spectacolul a fost vesel, antrenant și cu mult umor.

Fetița mea mi-a spus la culcare că i-a plăcut și că mai vrea să mergem.

Eu rămân în continuare foarte curioasă cum vor fi următoarele spectacole la care vom merge, pentru că înţeleg că acest spectacolul nu a fost chiar reprezentativ pentru repertoriul OCC. Iar data viitoare mă voi asigura că subiectul este unul clar pentru copii și pentru vârsta ei, pentru a fi sigură că va avea mai puţine dileme şi va prinde drag de genul acesta de eveniment.

review

In octombrie mi se pare potrivit pentru ea să mergem la Fetiţa cu chibrituri si la Frumoasa Vasilisa, spectacol de balet rusesc. În program scrie la ambele spectacole că este vorba despre balet pentru copii de peste 3 ani. Nu am cum să dau greș, povestea Fetița cu chibrituri o știe, iar despre Vasilisa am tot timpul să-i citesc până pe 29-30 octombrie când va fi premiera. 

opera-comica-pentru-copii

Dupa spectacol se organizeaza un tur ghidat in culise, tariful este de 15 lei, si incepe la 15 minute dupa ce se termina spectacolul. Nu am fost la prima vizionare caci aveam deja planuri ce sa facem dupa spectacol si nu am ramas. Dar poate la urmatorul spectacol ar fi interesat de vazut ce se intampla in spatele culiselor 🙂

După spectacol se organizează un tur ghidat în culise, tariful este de 15 lei, și începe la 15 minute după ce se termină spectacolul. Nu am fost la prima vizionare căci aveam deja planuri imediat după spectacol și nu am rămas. Dar poate la următorul spectacol ar fi interesat de văzut şi ce se întâmplă în culise.

Vezi Programul Spectacolelor de la Opera Comica Pentru Copii

program-spectacole-opera-comica-pentru-copii

DISTRIBUIE
Hey! Sunt fondatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe fetiţa mea, Sonia. Comoara mea împlineşte în curând şapte ani şi recent a început o nouă aventură: merge la şcoală! Am parcurs şapte ani plini de transformări pentru toată familia. Venirea ei pe lume m-a ajutat enorm să ma schimb aşa cum îmi doream. În tot timpul care a trecut mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Îmi doresc sincer ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU