Clubul de Vacanță în Limba Franceză

Pentru ca învățarea limbii franceze să fie asociată cu o activitate făcută din plăcere, Clubul de vacanță în limba franceză vizează, prin activitățile propuse, să mobilizeze creativitatea și imaginația participanților.

Plecând de la activități de divertisment organizate în jurul unui proiect pedagogic, obiectivul principal al acestor cursuri este dezvoltarea competenței de comunicare orală în limba franceză.

Gândit pentru copiii cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, clubul le oferă acestora oportunitatea de a explora și descoperi noi centre de interes într-o atmosferă internațională și un spațiu bine echipat și amenajat.

Fiecare modul este concentrat pe o tematică precum natura, magia, gastronomia, universul, etc. abordată în concordanță cu valorile la care ținem cel mai mult: respectul, toleranța și solidaritatea.

Programul este scurt sau prelungit pentru a răspunde tuturor gusturilor !

LA INSTITUTUL FRANCEZ BUCUREȘTI

SESIUNI 2018

Program scurt

Modul

Înscrieri

Tarif

18 – 29 iunie

4 – 13 iunie

520 LEI/modul

2 – 13 iulie

4 – 27 iunie

16 – 27 iulie

4 iunie – 11 iulie

În plus ! Activități ludice organizate zilnic după terminarea cursului.

Program prelungit 8.30 – 16.30 – doar pentru vârstele 7 – 9 ani

Modul

ÎNSCRIERI

TARIF

18 – 22 iunie

4 – 13 iunie

650 LEI/modul
prânzul nu e inclus

25 – 29 iunie

4 – 20 iunie

2 – 6 iulie

4 – 27 iunie

9 – 13 iulie

4 iunie – 4 iulie

16 – 20 iulie

4 iunie – 11 iulie

23 – 27 iulie

4 iunie – 18 iulie

Pentru informații detaliate despre program și costuri accesați site-ul Institutului Francez: https://lc.cx/mPJA.

LA LICEUL FRANCEZ ANNA DE NOAILLES

Program prelungit 9.00 – 17.00

Modul Înscrieri Tarif
2 – 6 iulie 18 – 27 iunie

1200 LEI/modul
prânz, gustare și ieșiri educative incluse

9 – 13 iulie 18 iunie – 4 iulie
 27 – 31 august 18 iunie – 24 iulie

Pentru informații detaliate despre program și costuri accesați site-ul Institutului Francez: https://lc.cx/mPJW.

 Clubul de Vacanță în Limba Franceză institutul francez


INSTITUTUL FRANCEZ BUCUREȘTI

Adresa: Bd. Dacia nr. 77, sector 2, București
Program:  de luni până joi, orele 12.00-18.00
Telefon: 0374 125 209/0374 125 224
E-mail: inscri@institutfrancais.ro / apresclasse@lyceefrancais.ro
www.institutfrancais.ro

Detalii Eveniment

Perioada:
18 Iunie - 31 August 2018

Detalii Locație

Institutul Francez

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Bd Dacia 77

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL