Cântărețul și baba. Fabulă de Anton Pann

Oarecând un cântăreț
Atât să ținea măreț,
Cât gândea în sine el
Că-ntrece pe Cucuzel.

În biserici când cânta
La toți de rând să uita,
Să vază care obraz
Mai mult îl va face haz.

Astfel cum și el cântând
Și gura la toți căscând,
Zărea p-o babă plângând
Ș-adesea ochii ștergând;
Și fiind capricios,
Gândi căci cântă frumos,
Inima babii rănea
Și spre jale o pornea.

De-acest gând să-nfomura
Ș-încă mai tare zbiera,
Cât celor ce-l auzea
Urechile însurzea.

Și vrând a-și încredința
Părerea ce-l înălța,
Într-adins el într-o zi
Mătușii vreme păzii,
La un loc mai singurel
Și o-ntrebă acest fel:
-”Mamă, te jur pe Cel Sfânt,
Să-mi spui, dă de ce eu când cânt,
Tu începi să lăcrămezi
Și de plâns nu încetezi?”
Baba nimic n-a ascuns,
Ci oftând i-a dat răspuns:
-”Of! of, dragul maichii pui!

Fiindcă mă-ntrebi, să-ți spui:
Am avut un măgărel,
De ne hrăneam, biet, cu el,
Și de când s-a întâmplat
De lupii ni l-a mâncat
Orcând te auz cântând,
Plâng cu jale ascultând,
Că parcă-l auz pe el
Cu glasul cel frumușel”.

Îți recomandăm:

+200 Cele Mai Cunoscute Fabule pe Înţelesul Copiilor

Poveştile Ewei: Cap. 4. Bufnița și ariciul. Schimbă ce nu-ți place. Poveste terapeutică NLP

Evenimente pentru Copii și Părinți Săptămâna Asta

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice.

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU