Cele mai importante evenimente si activitati pentru copii si parinti

Nevoi Copil 7 ani fetita

Nevoi esenţiale ale copilului de 7 ani, vârsta la care copilul a învăţat despre existenţa regulilor, a interiorizat şi acceptat frustrarea respectării acestora. 7...
Mami, Te Urăsc! Cum Interpretăm Libertatatea Copilului de a-şi Exprima Trăirile Negative

Ura este faţa întunecată a iubirii. Relaţia cu mama şi cu ceilalţi membrii ai familiei este complicată şi complexă. Fire nevăzute ne leagă de...
Aventurile lui Dino lansare

Ecranul a devenit parte din existenţa noastră cotidiană iar desenele animate lumea în care cei mici sunt nerăbdători să evadeze pentru a trăi aventuri imaginare...
Sfaturi pentru a Ajuta Copilul Să Gestioneze Furia

Unii copii par câteodată să aibă, chiar și atunci când sunt foarte mici, un izvor nesecat de furie. Iar emoțiile pe care manifestările lor...
Recompensele Necesare în Educaţia Copiilor

Eu cred că oamenii se nasc cu o înclinaţie naturală spre a se simţi bine. Recompensa este o realitate care vine în urma unui...
Trezitul Copiilor Dimineaţa logo GOKID

Știți diminețile acelea sau toate chiar, când ne rugăm de copii să se dea jos din pat, că suntem deja în întârziere, când fiecare...
Întrebări Potrivite pentru Copilul Tău după Şcoală sau Grădiniță

Îţi oferim o listă de întrebări potrivite pentru copilul tău, după o zi lungă la școală sau grădiniță. Un exerciţiu care îl va ajuta...
Copilului Tău îi e Frică de Întuneric

Una dintre cele mai comune temeri ale copiilor este frica de întuneric. Și noi adulții ne-am confruntat cu ea în copilărie, iar modul în care...
Cum Îţi Ajuti Copilul să Îşi Facă Prieteni Noi

În grădiniță și în școala primară copiii socializează mult între ei, dezvoltă preferințe și își aleg cu preponderenţă singuri prietenii. Vezi câteva sfaturi despre cum...
când copilul tău are un prieten agresiv

Prieteniile dintre copii au urcușuri și coborâșuri. Dacă pentru lucruri minore îi lăsăm să își rezolve singuri disputele, atunci când un copil este agresiv...

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

Jocuri

Descoperiți 4 jocuri pe hârtie pentru copii de peste 5 ani care vor aduce distracție și conectare în familie sau în grupuri de copii....

Jocurile cu prietenii sau familia, mai ales cele de competiție, au nevoie de momente de detensionare, de mici stimulente pentru a adăuga un plus...

Jocurile de comunicare sunt o modalitate distractivă și educativă de a dezvolta abilitățile sociale și de a îmbunătăți comunicarea. Le-am selectat pe cele mai...

Vrei să știi cum se joacă ȚOMAPAN,  jocul simplu preferat al copiilor și familiilor care vor să se întreacă în cunoștințe generale? Îți oferim...

Teatru Radiofonic

O colecție de povești audio sub forma teatrului radiofonic atât de îndrăgit datorită înregistrărilor realizate începând din 1929 la Teatrul Național Radiofonic. Debutul emisiunilor teatrului radiofonic...
Modifica setari cookies