Bucharest International Dance Film Festival 2019 – BIDFF #5

04-08 Septembrie 2019
București

🗣 Cea de-a cincea ediție Bucharest International Dance Film Festival, unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, va avea loc între 4 – 8 septembrie, la București.

🌐 Tema acestei ediții a BIDFF – The Network/ Rețeaua – marchează începutul unei noi faze de dezvoltare a festivalului, atât prin integrarea în programarea oficială a filmelor din mai multe genuri, pentru diverse categorii de public, realizate de regizori de film, coregrafi, artiști vizuali, animatori și muzicieni, cât și prin inițierea unui laborator de dezvoltare de proiecte cinematografice dedicat scenariilor de mediu și lungmetraj care se află în prima fază de creație.

🔺BIDFF 2019 se va desfășura la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Centrul Național al Dansului București, LINOTIP – Centru Independent Coregrafic, dar și în spații neconvenționale, precum Fabrica Gastropub și Apollo 111.

🔺BIDFF 2019 aduce scurtmetraje și proiecte cinematografice în dezvoltare, programate în secțiuni competiționale ce vor avea următoarele premii:
Cel Mai Bun Film Internațional (1000 euro)
Cel Mai Bun Film Românesc (500 euro)
Cel Mai Bun Musical (500 euro)
premiul E X P A N D în valoare de 1000 de euro pentru cel mai bun proiect în dezvoltare.

🔺 Festivalul își propune să creeze o platformă de dezvoltare pentru filmele care împing barierele cinemaului de artă prin continuarea demersul de susținere a colaborării dintre regizori și coregrafi tineri din România, prin încurajarea lucrului în tandemuri creative, dar și prin dezvoltarea unui discurs cinematografic sincretic. Astfel, printre invitații BIDFF se vor afla selecționeri și directori de festivaluri, producători, specialiști din industria cinematografică și a coregrafiei, reuniți în laboratorul E X P A N D, ce va include conferințe, sesiuni de prezentare a proiectelor selectate (pitching sessions) și întâlniri one-to-one între artiști, mentori și industrie.

🗣 AND THEN WE DANCED, în deschiderea festivalului

Filmul ce deschide a cincea ediție Bucharest International Dance Film Festival este o coproducție Suedia-Georgia-Franța din 2019, extrem de apreciată de critica de specialitate – „And Then We Danced” (al treilea film al regizorului suedez Levan Akin) – un portret al unei societăți conservatoare ce are încă puterea de a-și îndepărta sau ignora cetățenii care nu urmează „tradiția”. Dansul georgian, exponent al virilității, e lumea în care regula de aur este supunerea. Ce se întâmplă atunci când prima dragoste a unui adolescent se lovește de eșafodajul unor convingeri ce-i neagă dreptul la fericire?
Prezentat anul acesta în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, filmul lui Levan Akin a întâmpinat comentarii negative din partea oficialilor și radicalilor din Georgia.
🔺 BILETE: http://bit.ly/2Ti493N

Despre BIDFF

Dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi, regizori de film și artiști din întreaga lume, Bucharest International Dance Film Festival a fost fondat în 2014 de coregrafa și regizoarea Simona Deaconescu și de producătoarea de film Anamaria Antoci. Evenimentul, unic în peisajul festivalurilor de film din România, militează pentru colaborarea dintre oamenii dansului și oamenii filmului, coagularea unei comunități a creatorilor de film de dans, încurajând excelența, inovația și discursul artistic curajos.

Detalii Eveniment

Perioada:
04-08 Septembrie 2019

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL