Ateliere de dezvoltare personală pentru copiii de la IT Școala de Vară

La atelierele de dezvoltare personală pentru copiii de la IT Școala de Vară nicio zi nu este la fel. Modulele diverse îi stimulează să comunice, să fie creativi, să își descopere înclinațiile și să le puna in aplicare. La STEP IT Academy, în cadrul Școlii de vară, copiii se relaxeaza activ.

Pasiunile celor mici își găsesc aici modalități de exprimare într-un cadru relaxant și modern, îndrumați de profesori specializați în predarea practică a materiilor incluse.

Cunoașterea de sine și descoperirea pasiunilor sunt două din obiectivele pe care le urmărim în IT Școala de Vară, alături de abilitățile practice pe care le acumulează în celelalte cursuri dedicate tehnologiei.

Pentru a afla mai multe despre cum se desfășoară aceste ateliere de dezvoltare personală pentru copiii de la IT Școala de Vară, am stat de vorbă cu Tamara Grigore, teacher Junior Computer Academy, si IT Scoala de Vara.

Cât durează un atelier și cum le mențineți atenția?

TG : Având în vedere faptul că atelierul de dezvoltare personala durează patru ore pe zi, pentru fiecare oră din atelier am programat câte un exerciţiu pentru dezvoltarea personalităţii copiilor. Încerc să transform activităţile în jocuri pentru a le menţine atenţia copiilor.

Ateliere de dezvoltare personală pentru copiii de la IT Școala de Vară

Ce ateliere ați realizat, care a fost scopul lor și cum s-au descurcat copiii în realizarea sarcinilor?


📬

Abonează-te la newsletterul GOKID!


TG : Primul exerciţiu pe care l-am făcut cu copiii este: „Numele meu”. Obiectivul acestui joc constă în stimularea imaginaţiei şi creativităţii în scriere. În acest fel, am urmărit facilitarea cunoaşterii de sine şi a celorlalţi.

Fiecare copil a fost îndemnat să îşi scrie prenumele său pe verticală, lăsând spaţiu între litere de unul sau două rânduri. Apoi cu fiecare literă să scrie cuvinte sau propoziţii care îi caracterizează. Astfel, am obţinut o descriere a fiecăruia dintre participanţi. În acest scop am folosit planşe, markere şi culori. A fost o activitate foarte interactivă, atelierele de dezvoltare personala pentru copiii de la IT Școala de Vară sunt foarte indragite.

Ateliere de dezvoltare personală pentru copiii de la IT Școala de Vară

O altă activitate, la fel de interesantă, pe care o desfăşurăm în cadrul acestui atelier este „Copacul fricii” şi „Copacul curajului”. Fiecare copil este îndemnat să identifice care sunt fricile sale cele mai mari şi împreună căutăm soluţii pentru a le depăşi. De asemenea, în cadrul acestui modul, încercăm să transmitem copiilor importanţa inteligenţei emoţionale pentru a reuşi să evite situaţiile dificile în viaţă.

Cum funcționează lucrul în echipă? Au existat exerciții care au necesitat această abilitate?

TG : În cadrul atelierului de dezvoltare personală, copiii au lucrat individual în prima parte, iar în a doua parte activităţile au presupus lucru în echipă. Astfel cu ajutorul elefănţelului Cici am identificat împreună care sunt cele mai importante caracteristici pe care trebuie să le aibă „cel mai bun prieten” al fiecărui copil.

Ce au învățat studenții până în acest moment despre universul IT?

TG : Vârsta copiilor din grupele pe care le avem este de 9-13 ani. Scopul principal al activităţii: ”Tortul realizărilor personale”, desfăşurat în cadrul atelierului de dezvoltare personală, a fost de a identifica vârsta la care au început copiii să interacţioneze cu calculatorul, care sunt cele mai importante activităţi pe care le realizează cu ajutorul acestuia, ce aşteptări au pe viitor de la universul IT.

Ateliere de dezvoltare personală pentru copiii de la IT Școala de Vară

Copiii au conştientizat modul în care utilizează calculatorul, la ce vârstă au primit de la părinţi primul calculator, laptop sau tabletă, numărul de ore petrecut la calculator pe zi, influenţa jocurilor de calculator în exces asupra personalităţii acestora etc.

Dacă sistemul de învățământ e încă orientat în mare parte spre acumularea cantitativă de informații, lăsând aproape în totalitate deoparte importanța cunoașterii de sine în rândul copiilor, la STEP IT Academy punem accent pe această latură privind dezvoltarea personală. De aceea, în cadrul IT Școala de Vară avem ateliere dedicate, care vin în completarea cunoștințelor IT pe care copiii le descoperă într-un mediu relaxant și distractiv. Descopere atelierele de dezvoltare personală pentru copiii de la IT Școala de Vară.

Vrei să îi oferi copilului tău o vacanță de neuitat?

Înscrie-l în IT Școala de Vară!

Detalii Eveniment

Perioada:
20-31 Iulie 2016

Detalii Locație

STEP IT Academy

Județ:
Romania

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Strada Banul Antonache 40-44

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL