Atelier Oraşul prietenului Imaginar @ MNAR

Duminică 28 Iulie 2019
București

Asociaţia De-a Arhitectura organizează pe 24 şi 28 iulie 2019 în Bucureşti, în parteneriat cu Artcrowd şi Muzeul Național de Artă al României, atelierul de o zi pentru copii „Oraşul prietenului Imaginar”.

Într-o poveste la ce te gândești întâi, la personaj sau la locul unde el trăiește? Este vreo legătură între ele? Vom face un experiment: prima echipă va crea personaje imaginare, prin tehnica benzii desenate, și apoi orașul unde ar trăi ele, din cuburi și panglici colorate; a doua echipă va crea întâi orașul și apoi personajele potrivite pentru el. Concluziile le veți afla chiar voi.

Atelierul „Oraşul prietenului Imaginar” le este dedicat copiilor de 6-9 ani, se desfăşoară între orele 11:00-14:00 (cu o pauză de 15 minute) la parterul Galeriei Naţionale din Muzeul Naţional de Artă al României, Calea Victoriei, nr. 49-53, sector 1 şi are un cost de 60 lei/atelier/copil (taxa cuprinde şi biletul de intrare la MNAR). Atelierul este desfăşurat în parteneriat cu ArtCrowd.

Înscrierile se realizează în limita celor 30 locuri disponibile prin formularul de aici: https://forms.gle/hgx45Y4qs8td896G7. Detalii aici: http://www.de-a-arhitectura.ro/atelier-orasul-prietenului-imaginar/.

*ATENŢIE: După achitarea taxei de înscriere, în caz de renunţare, înscrişilor nu li se va returna taxa deja achitată. Mulţumim pentru înţelegere.

*Având în vedere că este ora prânzului, copiii sunt rugaţi să vină cu un snack/sandviş la ei.

Vă aşteptăm alături de noi să cunoaştem noi prieteni imaginari şi oraşele acestora!

#dearhitectura #orasulprietenuluiimaginar #artcrowd #mnar #bucuresti

Detalii Eveniment

Data:
Duminică 28 Iulie 2019

Program:
De la 11:00

Orasul:
București

Detalii Eveniment Recurent

Atelier Oraşul prietenului Imaginar @ MNAR este organizat în perioada 24-28 Iulie 2019; Miercurea și Duminica în fiecare săptămână.

Detalii Locație

Muzeul Naţional de Artă al României – MNAR

Județ:
București

Oraș:
București

Adresa:
Calea Victoriei, 49-53

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL