Tocmai am intrat în minivacanță. Ministerul suspendă cursurile și face „punte” către weekend!

Un comunicat emis de Ministerul Educației informează că în ziua de vineri, 25 ianuarie, grădinițele, școlile și liceele se inchid întrucât s-a intrat în cea de-a doua săptămână epidemică din sezonul gripal.

Ordinul a fost emis la recomandarea Ministerului Sănătăţii, care a trimis în acest sens o adresă către Ministerul Educaţiei.

Iata comunicatul ministerului:

Vineri, 25 ianuarie 2019, elevii și preșcolarii din toate unitățile de învățământ preuniversitar din țară vor fi liberi, conform unui ordin emis de Ministerul Educației Naționale, ca urmare a recomandărilor Ministerului Sănătății.

Astfel, conform datelor raportate de Institutul Național de Sănătate Publică, în săptămâna precedentă a fost înregistrată a doua săptămână epidemică din acest sezon gripal, cu o activitate gripală cu un trend crescător.

Decizia de ultimă oră a MEN a fost luată ca o măsură care poate determina limitarea extinderii circulației virusului gripal în rândul preșcolarilor și elevilor. Având în vedere că data de 24 Ianuarie este declarată oficial zi liberă, copiii vor fi mai puțin expuși, timp de patru zile, riscului crescut de îmbolnăvire din cadrul colectivităților. Sursa: edu.ro

Ceea ce înseamnă că tocmai am intrat in minivacanță! Se creează punte între ziua liberă de joi, 24 ianuarie, când sărbătorim Ziua Unirii Principatelor Române, și weekend.

4 zile de minivacanță de care mulți dintre părinți vor profita pentru a pleca într-o minivacanță.

Vezi și: 15 Evenimente Kid-Friendly la București | 26-27 Ianuarie

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU