Impreuna in Bucovina, Tabara de familie 2015

Tabără de familie organizată de Asociaţia Tăpuşele, Asociaţia pentru Comunicare non-Violentă şi Best Western Bucovina, 19 iulie – 1 august 2015

Grupa I: 19 – 25 iulie 2015
Grupa II: 26 iulie – 1 august 2015

Când aţi fost ultima oară într-o tabără? Da, da, nu într-un concediu, ci într-o tabără! O tabără în care să vă lăsaţi grijile deoparte, pentru ca atât voi cât şi copiii voştri să faceţi tot ceea ce v-aţi propus şi nu aţi reuşit sa faceţi ÎMPREUNĂ!

Vă vom arăta în tabăra noastră de familie că este posibil să vă relaxaţi şi cu copiii lângă voi, nu doar în lipsa lor.

E timpul să vă reîncărcaţi bateriile în natură, să călcaţi cu picioarele goale în iarbă, să exploraţi latura creativă a întregii familii, să vă mânjiţi cu lut, să sculptaţi în lemn, să vă lăsaţi purtaţi de un sentiment de mult uitat, acela de RELAXARE.

Tabăra de familie presupune un program complet, ce combină atelierele şi activităţile desfăşurate în formula „părinţi – copii – facilitator” cu activităţi individuale, ateliere pentru părinţi şi perioade de relaxare.

Atelierele de meşteşuguri populare, nutriţie şi comunicare, teatrul, sportul, activităţile fizice şi excursiile, combinate într-un cadru natural de excepţie vor contribui la dezvoltarea unei experienţe familiale unice.

Tabăra se adresează familiilor care îşi doresc ca, timp de o săptămână, să intre în atmosfera tradiţiilor româneşti, să descopere dansul, spectacolele, muzica şi teatrul, poveştile şi dragostea cititului, gătitul sănătos în aer liber, sportul, prietenia şi principiile unei vieţi sănătoase şi armonioase.

 

Pachetul de tabără pentru o familie cu 2 adulţi şi 1 copil cuprinde:

  • cazare în camere duble cu/fără pat suplimentar
  • 3 mese/zi pentru fiecare membru al familiei
  • activităţile şi atelierele tematice

Pachetul pentru întreaga familie costă 3000 lei.

Suplimentul pentru al doilea copil de peste 4 ani este de 400 lei.

Suplimentul pentru camera family (cameră de 45 mp cu pat pentru copii sau canapea) este de 250 lei/pachet – locuri limitate.

Suplimentul pentru apartament este de 350 lei/pachet – locuri limitate.

Locuri disponibile: 12 familii

Pentru mai multe detalii ne poţi contacta la numărul de telefon 0720.777.272

http://tabaradefamilie.ro/.

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU