Goe în Țara Minunilor, spectacol +7 ani la Teatrul Ion Creangă

11:00 - 11:00
Sâmbătă 25 Noiembrie 2017
București

Debutul stagiunii 2017 / 2018 aduce noi povești pentru întreaga familie la Teatrul Ion Creangă. Tinerii spectatori, însoțiți de părinți, ursuleți de pluș cu dulceață în șoșoni și bunici, sunt invitați să urmărească recenta producție a Teatrului Ion Creangă: Goe în Țara Minunilor”, dar și spectacole din repertoriul stagiunilor precedente.

Recomandat școlerilor și marinerilor cu vârsta peste 7 ani, spectacolul Goe în Țara Minunilor pornește de la schița „D-l Goe”, revizitând proza scurtă a lui I.L.Caragiale. Texte mai cunoscute și mai puțin cunoscute ale celebrului dramaturg sunt reașezate de regizorul Șerban Puiu într-o poveste contemporană, pe parcursul unei călătorii care poartă întreaga familie spre București. Însă, pe măsură ce personajele se cufundă în poveste, granița dintre realitate și fantezie devine din ce în ce mai subțire, până când Goe ajunge în Țara caragialească a Minunilor.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii Vlad Ianuș (Goe), Cristian Boeriu (Profesorul Pricupescu), Marioara Sterian (Mam’Mare), Marcela Andrei (Tanti Mița), Alexandra Velniciuc (Mamițica), Ionuț Antonie (Tatăl), Valeria Stoian și Dorin Enache, în rolurile celor doi servitori.

Goe în Țara Minunilor | Recomandat copiilor peste 7 ani | Durata: 1h | Scenariu de Șerban Puiu, după I.L. Caragiale | Regia: Șerban Puiu | Scenografia: Viaceslav Vutcariov | Muzica: Radu Mihalache | Mișcarea scenică: Dragoș Huluba | Light design: Andrei Răduț | Cu: Vlad Ianuș, Cristian Boeriu, Marioara Sterian, Marcela Andrei, Alexandra Velniciuc, Ionuț Antonie, Valeria Stoian, Dorin Enache.

Spectacolele programate în luna septembrie se joacă la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă – Str. Biserica Amzei nr. 21-23 (în vecinătatea Sălii Mari din Piața Amzei, nr. 13, aflată în renovare).

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 25 Noiembrie 2017

Program:
11:00 - 11:00

Orasul:
București

Detalii Locație

Teatrul Ion Creangă

Județ:
București

Oraș:
București

Adresa:
Strada Biserica Amzei, 21

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL