Programe pentru copii – Artele spectacolului pe intelesul celor mici

00:00:00 - 00:00:00
01-02 Iunie 2013

Activitati pentru copii de 1 Iunie si 2 Iunie 2013

programe copii 1 iunieTeatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” și Institutul Francez din Bucureşti organizează în weekend-ul 1 şi 2 iunie 2013, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, un program special dedicat copiilor și intitulat „Artele spectacolului pe înțelesul celor mici”.

Pe parcursul celor două zile de evenimente, la Institutul Francez (Bulevardul Dacia, nr. 77) vor avea loc o serie de evenimente din sfera artelor spectacolului, dedicate copiilor, printre care se numără: opereta pentru copii „Cocoşelul neascultător”, proiecția filmului „Les Triplettes de Belleville”, de Sylvain Chomet (film de animație selectat la Festivalul de la Cannes 2003), ateliere de artele spectacolului şi de creativitate, atât în limba română, cât şi în limba franceză, dar şi o lansare de carte – Enciclopedia „Spectacolul muzical pe înțelesul celor mici” – publicaţie editată de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” care beneficiază, începând din luna iunie, şi de o ediţie în limba franceză.

 

Participarea este liberă în limita locurilor disponibile, cu menţiunea că pentru activităţile cu un număr de locuri limitat, accesul se va face în baza rezervărilor.

 

Program activitati copii 1 Iunie si 2 Iunie

 

SÂMBĂTĂ, 1 iunie

BIBLIOTECA PENTRU COPII /10.30 – 11.30: Vremea poveştilor – Copiii sunt la fel peste tot! – atelier pentru copii, animat de Isabelle Magny


ATRIUM /11.30 – 13.00: Atelier de invenţie muzicală (7-12 ani) – coordonatori: Gabriel Popescu (maestru de cor), Aurelia Tudor şi Cristina Georgescu – artişti lirici în Corul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”

 

SĂLILE DE CURS (nivel -1) /13.30 – 15.00: Atelier de creaţie de marionete (6-8 ani) şi Atelier de origami (de la 9 ani), animate de profesori ai Institutului Francez în limba franceză

 

SALA ELVIRA POPESCU /15.00 – 17.00: Cinema Junior – Les Triplettes de Belleville, de Sylvain Chomet, film de animaţie, selectat la Festivalul de la Cannes 2003

 

 

cocoselul_neascultatorDUMINICĂ, 2 iunie

SALA ELVIRA POPESCU /10.00 – 11.30: Spectacol de operetă pentru copii – Cocoşelul neascultător, producție a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”. Spectacolul este urmat de o sesiune de fotografii şi autografe cu artiştii din spectacol

 

CURTE /11.30: Lansare de carte – Enciclopedia „Spectacolul muzical pe înţelesul celor mici” (ediţie franceză şi română)

 

SALA ELVIRA POPESCU /15.00 – 17.00: Cinema Junior – Les Triplettes de Belleville, de Sylvain Chomet, film de animaţie, selectat la Festivalul de la Cannes 2003

 

ATRIUM /17.00 – 18.00: Atelier de introducere în balet (4-8 ani), coordonat de Iulian Rădoi şi Mădălina Mechenici, balerini ai Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”


Pentru atelierul de marionete şi atelierul de origami, participarea se face pe bază de înscriere prealabilă la: [email protected]

 

Pentru înscrieri la atelierul de invenţie muzicală şi atelierul de introducere în balet,  persoana de contact este Anca Scurtu, PR Executive, e-mail: [email protected], număr de telefon 0751.177.084. 

 

Detalii Eveniment

Perioada:
01-02 Iunie 2013

Ora incepere:
00:00:00

Ora terminare:
00:00:00

Orasul:

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din !
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL