De Halloween, copiii se distrează la Veranda Mall

Marți 31 Octombrie 2017
București

Marțea aceasta, între orele 17:00 – 21:00, Veranda Mall invită copiii la un program special de Halloween, cu workshop-uri și ateliere tematice, organizate la locul de joacă de la nivelul 1.

Atelier cu decorațiuni de Halloween, vrăjitoare și fantome, concursuri, dar și povești de groază sau fotografii în decoruri tematice – toate vor face parte din programul de Halloween al centrului comercial.

După-amiază „de speriat”, cu ateliere și workshop-uri de Halloween

Într-un decor cu felinare, scheleți, vrăjitoare, baloane sau ghirlande în formă de dovleac, de Halloween, la Veranda Mall va fi distracție pentru toată lumea. Evenimentele vor începe de la ora 17:00, cu o sesiune de facepainting, în care un artist va picta monștri, fantome sau vampiri pe fețele copiilor, pentru a-i introduce în atmosfera poveștilor înspăimântătoare. Cei care vizitează mall-ul de Halloween se vor putea fotografia într-un decor înfricoșător, special amenajat pentru această ocazie.

Pentru a intra și mai mult în spiritul de Halloween, de la ora 18:00, cei mici sunt invitați să se adune în colțul poveștilor de groază, pentru a asista la atelierul de lectură creativă cu povești specifice, cum ar fi „Hansel și Gretel” sau „Vrăjitorul din Oz”. Copiii vor fi implicați activ în lectura poveștilor prin jocuri de rol, învățare de cuvinte noi, dar și elemente surpriză.

Seara vor avea loc ateliere de creație și workshop-uri unde, de la ora 19:00, cei prezenți vor putea învăța cum să construiască decorațiuni de Halloween pe care le vor putea lua ulterior acasă. Cei mai îndrăzneți vor fi provocați să decoreze mături pentru vrăjitoare, iar cele mai originale creații vor fi premiate.

Programul complet al activităților de Halloween organizate de Veranda Mall este disponibil aici, iar regulamentul de înscrieri poate fi accesat aici.

Detalii Eveniment

Data:
Marți 31 Octombrie 2017

Program:
Toata ziua

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL