Cum Să Transformi Joaca cu Copilul Tău Din Corvoadă în Bucurie

Joaca cu copilul tău este de multe ori o corvoadă? Cum îți petreci timpul cu el? Câtă atenție îi acorzi când ești cu el? Dincolo de ce e nevoie să facă zilnic, petrece și timp liber cu tine în care se poate juca așa cum vrea și conecta cu lumea lui interioară?

Observ la mulți părinți, și aici mă includ și pe mine, că de multe ori le e greu să-i lase liberi pe copii și simt nevoia să le spună tot timpul ce să facă, cum să se joace, cum să se poarte. În toată această avalanșă de „lucruri care trebuie” făcute, copiii se simt din ce în ce mai îngrădiți. Treptat, ei se obișnuiesc să fie atenți doar în exterior, lăsând ca ce e în afară să le definească starea de bine.

Unul din lucrurile pe care le putem face pentru a-i ajuta pe copii să fie atenți la ei, la ce le place, la cum se simt, este să le acordăm spațiu pentru a se manifesta liber, pentru a fi ei înșiși într-un cadru iubitor și sigur.

Expresia “a acorda spațiu de a fi unei persoane”, utilizată atât în cadrul terapeutic, de consiliere, coaching, capătă o valoare specială când e vorba de creșterea și educarea copiilor. Ea se referă la capacitatea părintelui de a fi în prezența copilului în calitate de observator, de a avea focusul pe copil, lăsându-i spațiu de manifestare fără să intervină cu sfaturi, comenzi, ci doar răspunzând nevoilor sau îndrumărilor acestuia. Înseamnă a vedea copilul cum e el și nu cum crede părintele că ar trebui să fie.

În opinia mea, copiii au nevoie ca noi să le fim pe lângă părinți (care le asigură cele necesare) și mentori. Noi modelăm pentru ei majoritatea abilităților pe care le vor utiliza în viață. Multe din acestea noi le-am preluat de la părinții noștri ori din societate și le vom transmite automat. Însă, pentru a crește un copil echilibrat emoțional, consider că (mai ales) în cazul abilităților socio-emoționale e nevoie să conștientizez ce anume și cum transmit.  Vreau că al meu copil să-și simtă puterea, având în vedere în același timp și nevoile celorlalți și să-și găsească starea de bine în interior. În acest sens, acordarea de spațiu copilului, pentru a fi în contact cu nevoile și emoțiile sale, devine esențială.

Animale din Hartie. Activitati si Idei Creative Pentru Copii

9 jocuri pentru copii de peste 5 ani. Idei de activitati distractive in casa

 

joaca cu copilul corvoada bucurie

 

Dacă ne dorim să transformăm joaca cu copilul dintr-o corvoadă în bucurie, sunt câțiva pași care facilitează procesul în care iî dăm spaţiu copilului și ne ajută să fim în contact atât cu noi înșine cât și cu copilul. Aceștia sunt:

  1. Mai întâi învăț să fiu atentă la sentimentele și gândurile mele, devin un observator al acestora. Aleg să “cobor” din planul mental în corp, centrându-mi atenția pe respirație.
  2. Îmi analizez punctele sensibile în relația cu copilul: ce mă enervează cel mai tare din ce face, ce provocări am cu el. Îmi asum că acolo am eu de lucrat pentru mine deoarece copilul doar scoate la iveală ceva ce era deja acolo.
  3. Mă aliniez cu energia copilului, îl susțin în ce vrea EL să facă în acel moment și mă conectez profund cu el.
  4. Creez un spațiu de încredere, în care copilul se simte cu adevărat văzut, înțeles, acceptat. Copilul se va simţi în siguranță să renunțe la defensele lui ori la dorința de a-mi face mie pe plac.
  5. Ascult cu atenție ce vrea să-mi spună, nu sunt pierdut/ă în șirul gândurilor mele. El devine centrul atenției mele, prioritatea mea.
  6. Îi validez experiența, nu atât prin cuvinte cât mai ales non-verbal: mă uit în ochii lui, sunt cu corpul îndreptat spre el, sau mă pot așeza la nivelul lui pentru a interacționa mai bine.
  7. În acest spațiu, permit manifestarea sentimentelor copilului, fără să le opresc, să le judec, ori să le critic.

Iti recomandam cartea: Ce sa faci cand iti iesi din fire. Ghid pentru copiii care nu isi pot stapani furia, Editura Trei

Pun limite când e nevoie: spre exemplu nu are voie să mă lovească dacă e furios, dar poate plânge pentru a-și elibera supărarea, frustrarea. El poate plânge în brațele părintelui și știe astfel că are un sprijin pe care se poate baza, ca un pilon de rezistenţă pentru psihicul fragil al copilului.

De fiecare dată când am aplicat acești pași în joaca cu copilul şi în momentele de destindere, am observat că vorbele mele, nu și-au mai găsit rostul. Sfaturile, îndrumările s-au evaporat și am ajuns să mă minunez și eu de frumusețea jocului, am ajuns să privesc ce face prin ochii lui. Încetând să mai ascult mintea, să mă gândesc la ce și cum “trebuie” să facă, m-au cuprins fascinația și bucuria pentru momentul prezent.

Nu e ușor să acordăm acest spațiu în care copilul să se manifeste liber, mai ales că pe noi nu ne-a arătat nimeni cum să facem asta. Totuși, pe măsură ce ne acordăm timp și suntem deschiși să descoperim căi adecvate de conectare, vom observă că încet-încet relația cu copilul va evolua către o profunzime neașteptată.

Joaca-te mai mult cu copilul tau! Retete de jocuri. De ce si cum sa te joci cu copilul tau – Lawrence J. Cohen.

DISTRIBUIE
Consilier de dezvoltare personala si parenting, mindfulness coach. Indrum oamenii catre cunoasterea interioara prin procesul de consiliere de dezvoltare personala punand accent pe tehnici de mindfulness. Pasiunea mea pentru intelegerea psihicului uman m-a determinat sa urmez Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, am facut formare pe terapii scurte si constelatii familiale, am urmat cursuri de parenting, coaching si NLP, am studiat NVC (comunicarea non-violenta a lui Rosenberg), metafizica chineza (Ba Zi) si sunt master Usui Reiki. Sunt certificata ca formator si consilier vocational.
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU