Cum Pot Elevii Să Se Concentreze Mai Bine la Învăţare? Idei pentru Îmbunătățirea Atenției

Atenția în cazul elevilor. Cum poate un elev să se concentreze mai ușor asupra activităților de învățare?

Tot mai mulți copii au probleme în a-și menține, pe o anumită perioadă mai lungă de timp, concentrarea asupra activităților educative pe care le desfășoară. De ce? Fie se plictisesc repede, fie se lasă distrași de alte activități care li se par mai interactive, fie nu știu cum să își organizeze corect activitățile curente.

În acest caz, este important ca atât părinții, cât și cadrele didactice să acorde importanță acestui aspect și să-i ajute pe copii să-și mențină atenția vie cât mai mult timp.

Psihopedagogii atrag atenția asupra contextului în care copiii nu dau dovadă de “suficientă” concentrare. Ei recomandă ca lecțiile să fie captivante și prezentate într-o manieră interactivă. De asemenea, pe parcursul lecțiilor este important să se facă demersuri constante de captare a atenției, nu doar la începutul lor.

Luciana Terente, Specialist Educațional INTUITEXT consideră că „este vorba de un efort comun în a-i ajuta pe elevi să fie concentrați, atenți și disciplinați atunci când învață. Este important ca părinții să-și înțeleagă copilul și mai ales să observe ce anume îl distrage de la învățare (surse exterioare dar și interioare, precum ar fi anumite convingeri, preocupări sau probleme). În același timp, să punem punctul pe I și să spunem că și conținutul pe care trebuie să-l învețe e important să fie prezentat atractiv, accesibil, ușor de înțeles și să prezinte abordări actuale. Elevii de astăzi, mai ales cei mici, au nevoie de cunoștințe oferite aproape ca într-o poveste, și nu doar de o lecție clasică. Iar elevii mai mari, de gimnaziu și liceu, trebuie antrenați în explorare, astfel încât studiul să devină o aventură a cunoașterii care să îmbine deopotrivă munca susținută și, de ce nu, învățarea interactivă, oferită de tehnologia actuală.”

Iată un infografic care prezintă câteva idei pentru îmbunătățirea atenției în situații de învățare.

atentia

Elevii se pot concentra asupra unei sarcini de învăţare (care presupune un efort voluntar) între 20 şi 35 minute.

Atunci când un elev își concentrează atenţia asupra unei sarcini mai dificile, aceasta poate fluctua, în funcţie atât de interesul faţă de subiect, cât şi în funcţie de efortul depus.

Există și platforme educaționale prin care elevii pot învăța prin materiale audio-vizuale, simulări, teste interactive. În acest caz, atenţia poate fi mult mai uşor menţinută pentru mai mult timp, datorită nivelului crescut de motivaţie, interacțiune, diversitate.


Te-ar putea interesa si: 

Clasa Pregatitoare 2016: Cand incep inscrierile la scoala

Copilul si regulile. Cand poate respecta copilul regulile


Cum să se concentreze asupra activităților de învățare?

  • Elevul poate începe prin a elimina lucrurile care îi distrag atenţia: telefonul, rețelele de socializare la care mulți elevi au cont.
  • Organizarea biroului este la fel de importantă și necesară, pentru a avea aproape tot ce îi trebuie la îndemână și a nu aglomera spațiul de lucru cu obiecte inutile, care distrag atenția.
  • O listă cu toate lucrurile pe care le are de făcut pe ziua respectivă îi va fi sigur de ajutor. Stabilirea unui calendar zilnic cu intervale de timp în care să se ocupe doar de anumite materii sau de anumite teme (de preferat câte una), ar ajuta la organizarea activităților.
  • Evitarea a ceea ce se numește multitasking (să faci mai multe activităţi în acelaşi timp). Atenţia este concentrată pe schimbarea rapidă a activităților şi copilul nu ajunge, de fapt, să se concentreze cu adevărat pe niciuna.

Deși trăim timpuri în care există tot mai mulți factori care pot perturba concentrarea, există și soluții, unele simple și ușor de implementat.


Iti recomandam si urmatoarele articole:

Cursuri IT pentru copii

Copilul meu nu vrea să îşi facă lecţiile. Cum îi poţi oferi ajutor la teme?

DISTRIBUIE
Hey! Sunt fondatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe fetiţa mea, Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 10 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot timpul care a trecut mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Îmi doresc sincer ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU