La Povestea de Duminică Seara #11 de astăzi citim împreună Colierul de perle, o poveste oferită de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea de la Şcoala de Zâne.
Zânele te ademesc și încântă cu povești (cu și fără zâne) care au în comun lucruri foarte importante pentru armonie în familie: reguli de purtare frumoasă și respect pentru o viață trăită frumos.
ζ ♠ ζ
Colierul de perle
A fost odată, demult, într-o țară îndepărtată, un copil cuminte și ascultător pe nume Tobias, care locuia într-un sat liniștit, alături de mama lui. Deși erau destul de săraci, erau totuși foarte fericiți și aveau tot ce le trebuia. Mama sa muncea ca servitoare la casa unei doamne, reușind astfel să le asigure traiul de fiecare zi.
Într-o zi el o căutase pe mama lui la slujbă și schimbase câteva cuvinte cu doamna casei, timp în care observase la gâtul ei un șirag de bobițe albe și se minunase de strălucirea lor.
Seara o întrebase pe mama lui ce era lucrul acela pe care doamna îl purta la gât. Pe când ea îi spunea că acela era un colier de perle prețioase, băiatul văzu cum în ochii ei se strecoară o umbră de tristețe. Mai târziu o surprinsese visând cu ochii deschiși în fața oglinzii, cu un fir de lână albă în jurul gâtului. Nu putea să își permită vreodată așa o bijuterie scumpă, dar mai cădea pe gânduri și se uita lung în oglindă, imaginându-și cum i-ar fi venit.
Aproape se înnoptase când o stea căzătoare împărți cerul în jumătate. Tobias tresări când o văzu. “Aaa, perfect!” se bucură el, știind că dacă iți pui o dorință când vezi o stea căzătoare, ai toate șansele că aceasta să se împlinească. Băiatul închise ochii și-și dori să aibă un colier de perle pe care să-l dăruiască mamei de ziua ei. Se simți dintr-o dată foarte linștit și sigur că lucrurile aveau să se aranjeze. Nu știa cum, dar era sigur că va reuși să îi ofere mamei sale cel mai frumos cadou pe care-l primise ea vreodată.
Mai rămase un timp cu ochii la cerul plin de stele, apoi merse la culcare și avu un vis foarte straniu. Îi apăru un vrăjitor bătrân, cu barbă albă lungă și un toiag încrustat cu nestemate care sclipeau și parcă îl hipnotizau. Acesta îi spuse să nu îi fie teamă, căci el a venit să îl ajute să-și îndeplinească dorința și i-a explicat o metodă de-a crea el însuși un șirag de perle cum nu s-a mai văzut. I-a explicat cu răbdare toți pașii necesari pentru a face magia posibilă. I-a spus și ziua în care va putea face vraja: doar o singură dată pe an, când luna plină lumina perfect o cascadă de la marginea satului. Îi mai spuse să fie cu mare băgare de seamă și să nu spună nimănui cum le-a făcut, sau perlele aveau să se transforme în apă.
Vezi şi: VIDEO. Prieteni pentru Totdeauna. Animaţie Dublată în Română
A doua zi, cum se trezi din somn, sări din pat, recapitulă în gând tot ce aflase, de teamă să nu uite și începu să-și pregătească toate lucrurile necesare, după indicațiile bătrânului. Mai erau trei zile până la noaptea magică în care urma să aibă loc marea lui încercare. Își petrecu aceste zile într-un mod foarte liniștit și tăcut, planificându-și în gând fiecare amănunt. Puse într-un sac toate cele trebuincioase, printre care o scoică mare, puțină sare și câteva petale de flori.
În cele din urmă, ziua cea mare sosi. Băiatul stătu toata ziua ca pe ghimpi și numără orele pană când soarele apuse și luna apăru pe cer, rotundă, mare și mândră cum parcă n-o mai văzuse niciodată. Atunci băiatul plecă spre cascadă, către apa care urma să-i dăruiască perlele. Știa de la vrăjitor că perlele sunt produse de către creaturile apelor și că apa cunoaște foarte bine taina lor. Avea nevoie doar de puțin ajutor. Curând ajunse aproape de cascadă: era destul de înaltă, iar apa se prăvălea printre două stânci cu un zgomot asurzitor. Cerul era senin și stelele luminau parcă diferit în noaptea aceea. După un timp, zgomotul nu i se mai păru deranjant, ci se transformase într-un fundal muzical liniștitor pentru gânduri și simțuri.
Băiatul se așeză pe un bolovan de la poalele cascadei, își desfăcu atent sacul, apoi întră cu picioarele desculțe în apă. Ridică scoica, presără puțină sare, petalele de flori și restul ingredientelor. Se înclină unei stele de la est și o rugă să pună strălucire. Apoi altei stele la vest, pe care o rugă să împlinească sideful din scoică. Mai așteptă puțin și, când luna apăru în vârful cascadei și își aruncă razele asupra scoicii din mâna lui, spuse cuvintele magice și, cu o mișcare bruscă, aruncă scoica în apă.
O liniște deplină luă locul vuietului asurzitor. Pentru o secundă totul se opri în loc și apa nu mai curse, iar primii stropi mari care urmau să se prăvălească la vale se preschimbară în niște perle frumoase, perfect rotunde, sidefate și colorate asemeni acelor petale de flori. Toate căzură în apă, la picioarele lui, sclipind în razele lunii. Băiatul rămase încremenit și nu-i venea să-și creadă ochilor că lucrurile au funcționat întocmai cum îi spusese vrăjitorul. Le adună din apă, le puse cu atenție alături de o sforicică într-o bucată de pânză pregătită dinainte, o împături cu grijă, o luă între palme, închise ochii și spuse cuvintele pe care le învățase de la bătrân. Simți cum perlele se mișcă ușor între mâinile lui, în timp ce-și găseau locul și se aranjau în ordinea dictată de cuvintele magice. Când se liniștiră, el deschise ochii, despături pânza și văzu cu uimire că perlele formau acum un șirag superb. Fericit peste măsura, strânse totul în sac și plecă înapoi acasă. Mama lui dormea și el se strecură tiptil în pat. Era atât de mirat și de entuziasmat de cele întâmplate încât nu putu dormi aproape toată noaptea. Aștepta cu nerăbdare dimineața, căci urma aniversarea mamei lui.
Când s-a luminat, a trezit-o din somn și i-a facut acel minunat cadou.
Dar ce să vezi? Mama, în loc să fie bucuroasă, nu înțelegea ce se întâmplă: credea că Tobias furase colierul, sau că cineva îl pierduse și el îl găsise. Degeaba a încercat băiatul să îi explice că nici nu l-a furat, nici nu l-a găsit… câtă vreme nu-i putea spune taina colierului, mama era în continuare supărată.
Ca să o împace, băiatul a cedat și a început să-i povestească de-a fir a păr cum le-a făcut. I-a spus de steaua căzătoare, de visul avut, de excursia lui din mijlocul nopții la cascadă… Ochii mamei se făceau din ce în ce mai mari auzind istorisirea, însă perlele se făceau din ce în ce mai mici, căci picaturi mari de apa începuseră să curgă din ele. Atunci înțelese mama că băiatul nu mintea și că într-adevăr era ceva tainic la mijloc. Își recăpătă cu greu glasul și îl rugă să se oprească din povestit înainte de a-i destăinui tot.
Perlele rămăseseră jumătate din mărimea lor inițială, dar mamei îi plăceau tare mult și voia să le păstreze. Îl îmbrățișă tare de tot pe Tobias, îl sărută de ambii obraji și pe frunte și îi spuse că e foarte fericită de cadou, și mai ales pentru că și-a dat atâta osteneală pentru ea. Din acea zi mama a purtat mereu colierul la gât, iar dacă cineva o întreba de unde il are, ea zâmbea tainic și spunea că perlele ei sunt un mare secret.
Citeşte şi:
Alchimistul. Poveste de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea
Fetița Care Nu Spunea Mulțumesc. Poveste de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea
Împăratul Cioc de Sturz. Poveste pentru Copii de Fraţii Grimm
