Programul de Terapie Antifumat pentru Gravide

Fundatia Crucea Alba si Diana Vasiliu, Terapeut Antifumat Allen Carr Easy Way Romania lanseaza in Mai 2014 in Romania primul Program de Terapie Antifumat pentru Gravide.

cover_allencarr_FCA copySarcina, pe lângă emoțiile pozitive pe care le aduce, vine la pachet cu foarte mult stres: femeia trebuie să se îngrijească suplimentar, să fie monitorizată, se simte invadată (copilul, medicii, aparatele invazive), să fie atentă la sine, să se pregătească din toate punctele de vedere pentru cea mai mare schimbare din viața ei. În plus, din punct de vedere psihic, are loc și o regresie care transformă femeia în copil, necesitând suport, atenție și grijă de la cei din jur, în special femei (mamă, bunică, moașă, prietene, doula, diverse caregivers).

In cazul fumătoarelor, la tot acest stres se adaugă cel al fumatului, care presupune:

  • stresul sevrajului nicotinic – dependența de nicotină se manifestă, spre deosebire de alte droguri care au un sevraj preponderent fizic, exclusiv în plan psihic, prin simptome precum: neliniște, anxietate, panică, nervozitate, scăderea atenției și a concentrării, gol interior care se cere umplut.
  • stresul propriei învinovățiri – femeile știu că fumatul nu dăunează grav numai propriei sănătăți, dar și celei a fătului (poate nu știu exact afecțiunile pe care copilul le poate dobândi, dar știu că fumatul este deosebit de grav)
  • stresul oprobriului public – atât nefumătorii, cât și fumătorii (și, totodată, fumătoarele!) judecă gravida atunci când o văd cu țigara în gură, care se simte atacată, jenată, vinovată. 

Iată cum din toate aceste motive, vizitele la medic se pot rări, analizele nu se mai fac la timp, gravida preferând să nu știe ce se întâmplă, decât să afle o posibilă veste rea. În plus, raporturile cu familia și prietenii se înrăutățesc, femeia însărcinată simțindu-se observată, atacată și arătată cu degetul. 

Și în tot acest timp, o viață se conturează în pântecele ei.

 

De aceea, una dintre cele mai bune decizii pe care le poate lua o fumătoare gravidă este să scape de fumat și, pe cale de consecință, de tot acest coșmar inutil.

  • Grupul este alcătuit doar din gravide fumătoare, deci riscul oprobriului public, al întrebărilor retorice tip "dar tu nu te gândești la copilul tău?" este anulat.   
  • Terapia Allen Carr nu vorbește despre motivele pentru care nu ar trebui să fumezi, ci ne concentrăm pe acele motive pentru care, totuși, fumăm. Deci eliminăm și autoînvinovățirea din peisaj.
  • Abordarea fiind complet diferită față de terapiile clasice, vom găsi adevărate motivații, proprii mamei, pentru a scăpa de fumat, fără a mai face apel la argumentul suprem – copilul, care nu reprezintă în acel moment o motivație reală, ci doar o sursă de presiune. 
  • Terapeutul care conduce sesiunea este o fostă fumătoare și a trecut și printr-o sarcină, așadar poate înțelege resorturile mentale specifice atât dependenței de nicotină, cât și cele specifice perioadei de sarcină.
  • Programul Allen Carr este singurul care oferă o Garanție tip "Succes sau banii înapoi", așadar participantele nu au nimic de pierdut dacă aleg să intre în programul terapeutic

            Metoda Allen Carr constă în sesiuni de terapie anti-fumat, de grup, la finalul cărora pleci nefumător. Asta pentru că metoda Allen Carr se bazează pe argumente logice și de bun simț, prin intermediul cărora se înlătură complet dorința de a mai fuma, lucrul cu care fumătorii se luptă cel mai mult atunci cand încearcă să se lase fumat pe cont propriu. Nu vorbim despre orori, nu vorbim despre motivele pentru care îți dorești să te lași de fumat, ci atacăm acele motive din pricina cărora fumezi (ex.: fumez ca să mă concentrez, ca să mă calmez, ca să ma recompensez etc.).

            În plus, metoda Allen Carr funcționează pentru orice fumator, indiferent dacă are la activ 2 ani de fumat sau 30 de ani de fumat, chiar dacă fumează 5 țigări pe zi sau 5 pachete pe zi.                                                                             

            Cum?

            Înlăturând temerile care-i țin captivi pe fumători: Cum să mă bucur de o reușită fără țigări? Cum să ies în oraș fără să fumez? Cum să mă calmez fără tutun ? Cum să depașesc un moment greu fără țigări? Etc. Metoda Allen Carr reușește să reducă la tăcere toate aceste spaime și, mai mult decât atât, conferă încredere, astfel încât cei care vin în terapie pleacă la final lipsiți de griji și încântați de reușită.

            Inscriere in Program        

E atât de simplu: te înscrii la o sesiune, vii fumător și pleci, 6 ore mai tarziu, nefumător. Nu-ți face griji, oferim pauze de fumat pe tot parcursul sesiunii.

 

CLICK AICI pentru a completa formularul de inscriere.

https://docs.google.com/forms/d/10F2ZPHtZtShpSJ_rv6pCAhxGQBhJ7HFhN_W0q5MaPWg/viewform

Programul va fi lansat Vineri, 30 Mai in cadrul unui eveniment* la Centrul de Sanatate Materna alaturi de partenerul media Urbankid.ro. Diana Vasiliu va prezenta Metoda Allen Carr de renuntare la fumat si va raspunde intrebarilor invitatilor. 

Prima Sesiune de Terapie Antifumat va avea loc Sambata, 14 Iunie de la ora 10 la ora 17 cu o pauza de pranz intre 13 si 14.

Cost: 500 LEI 

Taxa se plătește o singură dată și include:

  • prima sesiune de 6 ore
  • sesiuni de suport, la nevoie (cu un conținut diferit, ce durează în medie 2-3 ore) timp de 6 luni
  • susținere din partea terapeutului, după sesiune
  • Garanția unică Allen Carr

*Participantii care se inscriu pe 30 Mai la prima sesiune de terapie din data de 14 Iunie vor primi pachetul promotional care contine sesiuni de suport, la nevoie (cu un conținut diferit, ce durează în medie 2-3 ore) timp de 12 luni.

http://www.cruceaalba.ro/documente/Garantia_AllenCarr.pdf

Despre Diana Vasiliu, Terapeut Antifumat Allen Carr Easyway Romania

Mă numesc Diana Vasiliu și din 2011 sunt terapeut antifumat și conduc Clinica Allen Carr Easyway România, singura clinică specializată în terapia antifumat prin metoda Easyway, din România. După 11 ani de fumat, la finalul cărora ajusesem la 3 pachete pe zi, am intrat în contact cu metoda Allen Carr Easyway și m-am eliberat pe loc. Procesul a fost plăcut și neașteptat de ușor, astfel încât, la aproape un an de zile distanță am devenit eu însămi terapeut, dorindu-mi să transmit această metodă mai departe. Un an mai târziu, rămâneam însărcinată, descoperind în sarcină o perioadă extrem de complexă, din punct de vedere fizic, dar mai ales psihic. Cocktailul de emoții pe care-l trăiește o femeie gravidă, atât de necesar pentru transformarea ei în mamă, după naștere, m-a ajutat să înțeleg și mai bine situația fumătoarelor care-mi călcau pragul clinicii și care, ca și mine, purtau în pântece o viață, pe care voiau s-o protejeze, fără însă a renunța la acel ceva perceput ca fiind numai al lor. În paralel, mă pregăteam eu însămi pentru noul rol. Mă simțeam stresată, panicată, neștiind nimic despre maternitate. Așa am ajuns la Crucea Albă; cu inima strânsă – oare vor ști ce să-mi facă, ce să-mi spună, ca să mă liniștesc? Să trec cu bine prin naștere? Să parcurg cu brio perioada de după? Încă de la prima mea întâlnire, cu moașa Claudia Bider Heim, am știut că sosisem la locul potrivit.

Cu blândețe, empatie, înțelegere, dar și cu informații pertinente, updatate, m-a ajutat să navighez cât mai lin prin această perioadă intensă. Am urmat aici, la Fundația Crucea Albă, cursuri pentru alăptare, pregătire pentru naștere, babywearing și diversificare. Toate m-au ajutat să am un start excelent alături de copilul meu, să fiu relaxată și să mă bucur de momentele trăite în premieră. Același lucru mi l-am propus și eu, în calitate de terapeut Allen Carr, propunându-le celor de la Crucea Albă sesiunile de terapie antifumat dedicate exclusiv gravidelor, cu încrederea că acest produs unic în România va ajuta femeile însărcinate să se elibereze de un stres inutil – fumatul. Nutresc această încredere, bazându-mă pe propria experiență în calitate de fostă fumătoare dar și de femeie trecută prin sarcină, pe expertiza în calitate de terapeut acreditat Allen Carr Easyway și, totodată, pe asocierea cu oameni dedicați într-ale universului maternității.

www.cruceaalba.ro
TELEFOANE:   021 – 380 74 11
0786 176 949 (programari)
0735 193 987 (parteneriate)


FAX:  037 – 810 71 20
E-MAIL: [email protected]

DISTRIBUIE
Hey! Sunt iniţiatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 11 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot acest timp mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm cu toţii de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Sper ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU