De ce nu vor copiii sa mearga la gradinita?

De ce nu vor copiii sa mearga la gradinita? Cum abordam refuzul copiilor de a merge la gradinita si cum ii ajutam sa faca fata emotiilor negative.

Vreau sa dorm acasa! Nu imi place de educatoare! Copiii sunt rai cu mine! Vreau sa stau cu tine! Cu totii am auzit asa ceva! Ce facem cand copilul nu vrea la gradinita?

Gradinita este primul pas in viata sociala a copilului care iese dintr-un univers individualist (singur acasa cu parinti, bunici care ii indeplinesc nevoile in orice moment al zilei, in care copilul poate decide ce este de facut cum si cand) si intra intr-o lume noua -cladirea gradinitei condusa de catre straini -educatori cu reguli clare si bine stabilite. Nu este de mirare cand copilul refuza sa paraseasca mediul familial pentru a se aventura in necunoscut. Aceste refuzuri ajung pana la plansete, tipete si chiar dureri false de stomac sau de cap.

De ce nu vor copiii sa mearga la gradinita? Primul pas pe care trebuie sa il facem este aflarea motivului pentru care copilul refuza sa mearga la gradinita.

“NICAIERI NU E CA ACASA”. Este important sa incercam sa ne punem in locul copiilor pentru un moment. Daca si adultii se simt cateodata suprasolicitati de programul lor (trezitul de dimineata, imbracat, mers la serviciu) atunci putem cu usurinta sa intelegem si provocarea pe care o resimte un copil. Programul de acasa este de multe ori foarte diferit cu cel de gradinita. La gradinita copilul invata o rutina care este respectata in fiecare zi, dar care dureaza o perioada (variata pentru fiecare copil in parte) pana cand copilul invata sa isi adapteze dorintele individuale la cerintele grupului din care face parte. Daca acasa copilul poate alege cand doarme, cand mananca, cand se joaca unde si cum, in gradinita lucrurile stau un pic diferit. Desi copilul este incurajat sa faca alegeri si sa isi exprime nevoile el este indrumat catre un program prestabilit, ceea ce la inceput poate frustra copilul.

ANXIETATE LA SEPARAREA DE PARINTI. Cand copiii fac o trecere in dezvoltarea lor (cognitiva  sau emotionala) este normal sa apara si anxietatea -frica de necunoscut. Aceasta apare inca de la 7-9 luni cand copilul realizeaza ca parintii sunt responsabili pentru siguranta, confortul si dragostea lor. Toate gesturile si simbolurile de dragoste oferite copilului (trezitul in timpul noptii pentru a-i da de mancare daca plange, luatul in brate si alinarea oricarui discomfort) a invatat copilul ca se poate baza pe parinti. Deci, sa nu fim surprinsi la exprimarea supararii a copilului cand noi plecam si il lasam intr-un loc care la prima vedere este strain.

REVENIREA IN GRADINITA DUPA O VACANTA/WEEK-END. Dupa un week-end sau o vacanta in care copilul s-a obisnuit cu un program lejer , culcatul la ore mai tarzii, prezenta permanenta parintilor sau a bunicilor, este de inteles daca perceptia lui fata de gradinita s-a schimbat.

UN CONFLICT INTRE COPIL SI EDUCATOARE/ALTI COLEGI. Acestea apar mai rar, dar totusi ele se intampla. Copilul se poate plange intr-o dimineata ca nu vrea la gradinita daca, cu o zi in urma educatoarea l-a “certat” si copilul nu a fost ajutat sa inteleaga si sa depaseasca momentul, daca are o relatie conflictuala cu unul dintre colegi (se cearta mereu pe jucarii, sau a fost impins, muscat sau lovit) sau copilul simte ca nu primeste suficienta atentie din partea educatoarei. In acest caz, trebuie sa discutati cu educatoarea despre posibilele dificultati prin care trece copilul, sa o instiintati despre comportamentul copilului din drum spre gradinita si impreuna sa alegeti cele mai bune metode pentru a-l ajuta pe copil sa se integreze si sa faca fata emotiilor negative.

SFATURI PENTRU PARINTI

–          Petreceti pentru inceput putin timp in gradinita impreuna cu copilul. Puteti alege din activitatile lui preferate si in momentul cand s-a linistit puteti introduce si alti copii in joc. Dupa cateva minute ii spuneti ca trebuie sa plecati, sunteti bucurosi sa il vedeti pe el bucuros si ca va veti intoarce dupa ce el se va trezi sau alt moment al zilei

–          Nu va concentrati pe reactia copilului,chiar daca este un moment dificil si pentru dumneavostra. Este mai important ce face copilul dupa ce plecati: se linisteste dupa cateva minute si incepe sa se joace, sau plange indiferent de ce face educatoarea pana veniti. Intre acestea doua se face diferenta intre anxietate ca si etapa naturala a dezvoltarii copilului si anxietatea ca si tulburare psihica, caz in care trebuie sa cereti sfatul unui psiholog.

–          Fiti increzator si oferiti asigurari clare copilului ca va intoarceti. Copilul va simti orice urma de indoiala pe care o exprimati constient sau inconstient prin limbajul nonverbal. Astfel el va primi mesaje ambivalente si ii va fi mai greu sa faca fata acestor emotii

–          Incepeti ritualuri de “pa-pa!”. Bebelusilor si copiilor mici le place sa aiba o rutina ,le creste increderea si stima de sine prin sentimentul de control al mediului. Asa ca alegeti un cantecel, un numar de imbratisari si fiti atenti sa faceti acelasi lucru cand il intampinati la intoarcere.

–          Incepeti sa va jucati inca de la 5-6 luni “de-a v-ati ascunselea” pentru a obisnui bebelusul cu absenta dumneavostra. Laudati copilul de fiecare data cand a reusit sa stea fara dumneavoastra pret de cateva secunde

–          Jucati-va langa copil. Introduceti momente in care ii oferiti o jucarie pe care nu a mai vazut-o de mult si dumneavostra gasiti-va altceva de facut langa el. Astfel ii veti incuraja dezvoltarea abilitatilor de a-si controla si regla singur emotiile, jocul si ideile.

–          Concentrati-va pe partea distractiva a gradinitei. Incurajati-va copilul sa se gandeasca la momentele de distractie de care o sa aiba parte (iesit afara, construit, desenat, pictat, alti copii cu care este prieten)

–          Lasati-l sa ia cu el jucaria preferata pentru a face o legatura emotionala intre casa si gradinita sau ceva care sa va apartina (o bratara, un carnetel in care sa va desenze ceva..)

–          NU VA FURISATI AFARA!!  Ultimul lucru pe care vreti sa il oferiti copilului este un motiv sa nu aiba  incredere in dumneavoastra.

Este important sa intelegem ca plansul este o modalitate a copilului de a-si exprima emotiile. Copilaria nu este intotdeauna un drum drept si usor ci adesea este brazdat de vai si dealuri unde copilul are nevoie de suportul parintilor in a-si depasi temerile si de a-si forma abilitati care sa il ajute pe parcursul drumului.

Articolul : De ce nu vor copiii sa mearga la gradinita? a fost scris de Roxana Beizadea, Psiholog si Educator in cadrul Acorns British Style Nursery, grupa de varsta 3-4 ani.

www.acorns.ro

www.facebook.com/acornsfoundation

DISTRIBUIE
Hey! Sunt iniţiatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 11 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot acest timp mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm cu toţii de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Sper ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU